Vom putea da faliment abia de la anul

Vom putea da faliment abia de la anul
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Nu a surprins pe nimeni că legea privind insolvenţa persoanelor fizice, cunoscută şi ca legea falimentului personal, a suferit o nouă amânare, a treia, ea urmând să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2018, şi nu pe 1 august 2017, aşa cum era stabilit.

Iniţial, Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice ar fi trebuit să intre în vigoare pe 26 decembrie 2015. A fost amânată prin ordonanţă de urgenţă pentru 31 decembrie 2016, după care, tot printr-un OUG, a fost amânată pentru 1 august anul acesta. Poate a treia oară-i cu noroc şi legea va intra într-adevăr ”în pâine” de la 1 ianuarie.

Motivul acestor amânări îl reprezintă, conform specialiştilor, faptul că instituţiile publice nu sunt pregătite încă, deşi e legea e publicată de acum doi ani. În plus, legea dării în plată şi mecanismul impreviziunii din Codul civil sunt unelte mult mai utile la acest moment pentru cei care au probleme cu contractele cu băncile şi, în cele din urmă, nu e suficient personal în instanţe.

Conform iniţiatoarei proiectului, deputatul Ana Birchall, legea falimentului personal oferă un sprijin real tuturor românilor de bună-credinţă care s-au îndatorat peste măsură. Dacă sunt executări silite începute, acestea se suspendă odată cu declanşarea procedurii de insolvenţă pentru persoanele fizice, se stopează acumularea de dobânzi şi penalităţi pentru întârzierea la plată.

Prin Legea 151/2015, sunt reglementate trei proceduri: procedura de insolvenţă pe baza unui plan de rambursare a datoriilor, procedura de insolvenţă bazată pe lichidarea de active şi procedura de insolvenţă simplificată.

Citit 1371 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 August 2017 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.