Şeful DGRFP, Eugen Ciorici, înlocuit a doua oară cu Silviu Pripoaie

Şeful DGRFP, Eugen Ciorici, înlocuit a doua oară cu Silviu Pripoaie
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Senzaţie de "deja vu" la conducerea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi. Începând din 30 octombrie, în funcţia de director general, deţinută până atunci de vrânceanul Eugen Ciorici, a fost numit Silviu Pripoaie. Este pentru a doua oară într-un an când se face exact aceeaşi schimbare la vârf.

Pe 17 octombrie 2016, Eugen Ciorici a fost detaşat la cârma DGRFP Iaşi, timp de şase luni, perioadă în care şefia Regionalei Galaţi a ANAF a fost asigurată de Silviu Pripoaie, fost director executiv al Inspecţiei fiscale. Pe 30 mai anul acesta, Ciorici a revenit la conducerea DGRFP Galaţi, pe care a deţinut-o, iată, până pe 30 octombrie, zi din care Silviu Pripoaie a fost "uns", pentru a doua oară, şeful Fiscului pe Regiunea Sud-Est. De data aceasta, se pare că Eugen Ciorici a ales să se întoarcă acasă, adică la instituţia fiscală din Vrancea, de la care fusese adus la Galaţi.

Nimeni nu a suflat nicio vorbă către presă despre rocada de la şefia DGRFP Galaţi. În schimb, mutarea a fost oficializată pe site-ul instituţiei, acolo unde Silviu Pripoaie apare şi ca director general, şi ca director executiv al Inspecţiei fiscale. Din echipa de conducere a Regionalei ANAF mai fac parte Elena Spătaru - director executiv Colectare, Mihail Bucur - director executiv Direcţia Regională Vamală, Laurenţiu Mateizer _ director executiv Trezorerie şi Mica-Mihaela Neacşu - director executiv Servicii interne.

Vineri dimineaţă, am solicitat Biroului de relaţii publice al DGRFP Galaţi amănunte suplimentare despre această nouă rocadă la vârf. În momentul în care le vom primi, vi le vom prezenta.

Citit 7568 ori Ultima modificare Vineri, 03 Noiembrie 2017 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.