Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Inculpaţi pentru uciderea lui Khashoggi

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În Turcia, la Istanbul, începe vineri procesul în care 20 de cetăţeni saudiţi inculpaţi pentru rolul lor în uciderea scriitorului disident Jamal Khashoggi în 2018 vor fi judecaţi în contumacie, relatează dpa. Potrivit actului de inculpare, Ahmed al-Asiri, fost şef adjunct al informaţiilor saudite, şi Saud al-Qahtani, fost consilier al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, sunt acuzaţi de "instigare la crimă cu premeditare cu intenţie monstruoasă". Khashoggi a fos ...

Doi foşti preşedinţi, inculpaţi pentru corupţie

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 02:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Doi foşti preşedinţi ai statului Panama, Ricardo Martinelli (2009-2014) şi Juan Carlos Varela (2014-2019), au fost inculpaţi joi, 2 iulie 2020, pentru “spălare de capitaluri”, după ce au compărut în faţa Parchetului Special Anticorupţie, transmite AFP. Martinelli “a fost inculpat pentru spălare de bani pentru cumpărarea unui grup de presă”, potrivit avocatului său. Parchetul Special Anticorupţie a confirmat inculparea lui Varela pentru spălare de capitaluri în afacerea ...

Apel german pentru ”o singură voce” în relaţiile cu China

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană trebuie să vorbească pe o singură voce cu China, dacă vrea să încheie acorduri ambiţioase care să garanteze interesele blocului comunitar, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, exprimându-şi totodată îngrijorarea cu privire la noua lege asupra securităţii în Hong Kong, informează Reuters. "Pentru a avea relaţii de succes cu China şi pentru a reprezenta eficient interesele noastre europene, Europa trebuie să vorbească ferm într-un singur glas" ...

UPDATE Guvernul francez al lui Edouard Philippe a demisionat | Jean Castex, desemnat prim-ministru

Vineri, 03 Iulie 2020 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
UPDATE. Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat vineri în funcţia de prim-ministru pe Jean Castex, înalt funcţionar şi primar, care a coordonat strategia de redeschidere a societăţii după izolarea impusă de criza coronavirusului, transmit agenţiile internaţionale de presă. Castex va fi însărcinat cu formarea noului guvern, a anunţat Palatul Elysee într-un scurt comunicat. Jean Castex îl înlocuieşte pe Edouard Philippe, care a demisionat în cursul zilei. Noului guv ...

Unii nu se mai fac bine…

Vineri, 03 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În autobuz, vreo zece persoane, căldură mare, coronavirus… O cucoană, cu destui ani în buletin cât să o suspectezi că are şi ceva glagorie la cap, se face însă că plouă. Ce mască, ce izolare? Reuşeşte, aşa „aerisit” cum e autobuzul, să dea vreo două, trei coate unor călători care n-au apucat să păstreze „distanţa socială”, înainte să se aşeze ea, ţanţoşă, chiar lângă uşa din mijloc… Mască? Are una pe figură, dar aşa, mai până la bărbie, să n ...

Siderurgiştii, critici la adresa politicilor europene

Joi, 02 Iulie 2020 04:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană a făcut schimbări modeste la măsurile sale de protejare a sectorului oţelului, ceea ce a provocat reacţii dure din partea industriei, care a cerut reducerea cotelor pentru importurile de oţel, transmite Reuters.În 23 martie 2018 au intrat în vigoare tarife vamale americane, de 25 la sută la importurile de oţel şi de 10 la sută la importurile de aluminiu, iar începând cu data de 1 iunie au fost aplicate şi producătorilor din UE. Impunerea tarifelor a dus la înc ...

Normele actualei Politici Agricole Comune, prelungite cu doi ani

Joi, 02 Iulie 2020 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului au căzut de acord pentru a prelungi cu doi ani actualele norme ale Politicii Agricole Comune (PAC), în ideea de a asigura o perioadă de tranziţie în aşteptarea reformei care se negociază în prezent, a anunţat Parlamentul European. Compromisul trebuie validat de cele două instituţii şi mai ales actualizat după ce vor fi cunoscute cifrele din viitorul buget multianual.Între timp, o perioadă de tranziţie de doi ani, începând ...

Coronavirusul, o ”modă” şi el

Luni, 22 Iunie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Inclusiv pandemia pare a fi o chestiune… "de modă". Acum vreo trei, patru luni, problema coronavirusul s-a impus pe agenda publică, într-un moment în care toate privirile erau aţintite spre jocurile de glezne de pe scena politică - se vorbea de alegeri anticipate, aveam/n-aveam Guvern, ciomăgeală electorală între partide etc. Când valul epidemiei a lovit în plin ţările din vestul Europei - Italia, Franţa - toată lumea şi-a dat seama că nu-i de glumă. Panică! Lumea buluc la ...

Deficitul bugetar va ajunge la 8,5 la sută

Sâmbătă, 20 Iunie 2020 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Asociaţia consultanţilor financiari CFA România anticipează pentru 2020 un deficit al bugetului de stat de 8,5 la sută şi o rată a şomajului la final de an de 7,8 la sută. "În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020 au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului - cea mai mare parte a respondenţilor (38,8 la sută) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021; deficitul bugetului de ...

Afacerile din comerţ, scădere semnificativă

Duminică, 21 Iunie 2020 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, în termeni nominali, a scăzut, în luna aprilie 2020, faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 25,1 la sută, informează INS. Scăderi semnificative au fost în: comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-38 la sută), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-31,3 la sută), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-25,2 la sută), activităţile de intermediere î ...
Pagina 552 din 930