Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Creşterea economică, alimentată de consum

Miercuri, 10 Iunie 2020 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Creşterea în ritm anual a economiei în primul trimestru al acestui an a fost de de 2,4 la sută pe serie brută şi 2,7 la sută pe serie ajustată sezonier, potrivit datelor INS."Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 3,8 la sută, contribuind cu 2,5 la sută la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 5,9 la sută, co ...

Metalurgia a produs 3,43 milioane tone de oţel

Miercuri, 10 Iunie 2020 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Cheltuielile totale de investiţii în sectorul metalurgic au însumat anul trecut 278,4 milioane de lei, în creştere, în termeni nominali, cu 42,3 la sută faţă de 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Anul 2019 a însemnat şi finalizarea tranzacţiei în urma căreia combinatul de la Galaţi a trecut din proprietatea ArcelorMittal în cea a Liberty Steel. Investiţiile au înregistrat, la nivel naţional, creşteri la utilaje folosite pentru pr ...

Planul Trump, contestat în Israel

Duminică, 07 Iunie 2020 18:35 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mii de israelieni au demonstrat împotriva planului premierului Benjamin Netanyahu de a extinde suveranitatea asupra unor părţi din Cisiordania ocupată. Demonstranţii au purtat pancarte pe care scria "nu anexării, nu ocupaţiei, da păcii şi democraţiei'', ''vieţile palestiniene contează'' sau ''nu redaţi măreţia Apartheidului''. Guvernul Israelului, în acord cu Donald Trump, intenţionează să anexeze coloniile israeliene şi Valea Iordanului din Cisiordania. Acest plan prevede, ...

Mobilizarea militarilor, respinsă

Luni, 08 Iunie 2020 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Casa Albă a intenţionat să desfăşoare în această săptămână circa 10.000 de militari activi, pentru a înăbuşi protestele din capitala Washington D.C. şi din alte părţi din SUA, potrivit unor surse din domeniul apărării, citate de CBS, dar ministrul Apărării, Mark Esper, şi şeful Statului Major Interarme, generalul Mark Milley, s-au opus. Esper ar fi trimis totuşi circa 1.600 de militari activi în regiunea metropolitană a capitalei SUA, potrivit sursei citate. Cu toate ac ...

India şi China, negocieri privind diferendele frontaliere

Luni, 08 Iunie 2020 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
India şi China au căzut de acord asupra necesităţii de a soluţiona în mod paşnic cea mai recentă confruntare frontalieră, a anunţat duminică New Delhi, după o întâlnire la nivel de generali între cele două ţări, informează AFP. Militari ai celor două ţări s-au angajat de la începutul lunii mai în mai multe confruntări tensionate de-a lungul frontierei comune, îndeosebi în Ladakh (nordul Indiei), regiune situată la mare altitudine. India şi China au mai multe litigi ...

SUA intenţionează să retragă mii de militari din Germania. Avertisment: ”Relaţiile transatlantice ar putea fi grav afectate”

Luni, 08 Iunie 2020 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Coordonatorul guvernului german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer, a avertizat sâmbătă că planurile Statelor Unite de a retrage mii de soldaţi din Germania ar putea deteriora semnificativ relaţiile germano-americane. "Relaţia germano-americană ar putea fi grav afectată de o astfel de decizie a preşedintelui american", a declarat Peter Beyer, pentru dpa. Comentariile responsabilului german au venit ca răspuns la relatările din presa americană şi germană conform căror ...

Constructorii navali s-au întâlnit cu premierul Ludovic Orban

Vineri, 05 Iunie 2020 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Reprezentanţii constructorilor de nave din România, inclusiv de la Şantierul Naval Damen Galaţi, s-au întâlnit în cursul acestei săptămâni, la Palatul Victoria, cu premierul Ludovic Orban, pentru a discuta despre măsurile de relansare economică şi diminuare a efectelor pandemiei de coronavirus. Alături de prim-ministrul Ludovic Orban, din partea Executivului au mai fost prezenţi la discuţii Ministrul Economiei, Energie şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, precum şi Secretar ...

Echipele de campanie, atacate cibernetic

Vineri, 05 Iunie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Echipele de campanie ale preşedintelui Donald Trump şi candidatului democrat Joe Biden au fost recent ţinta, fără succes, a unor atacuri cibernetice străine, au informat cercetători de la Google, semn că ameninţarea asupra securităţii datelor nu slăbeşte odată cu apropierea de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, notează AFP. Aceasta este o dezvăluire majoră a potenţialelor operaţiuni de manipulare digitală. În 2016, o campanie de influenţare masivă - dirijată din ...

Militanţi extremişti, instruiţi în Rusia

Sâmbătă, 06 Iunie 2020 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Militanţi de extremă dreapta germani s-au pregătit într-o tabără specială de lângă Sankt-Petersburg, în Rusia, scrie publicaţia germană Focus, citând surse din interiorul serviciilor de informaţii. Participanţii au fost instruiţi să folosească arme şi explozivi, precum şi în lupta militară de aproape. Se crede că Mişcarea Imperială Rusă (RIM) deţine două tabere de antrenament în apropiere de Sankt-Petersburg. SUA au inclus RIM pe lista grupărilor teroriste în april ...

Comisia Europeană, apel la o ridicare coordonată a restricţiilor

Sâmbătă, 06 Iunie 2020 07:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a lansat un apel la ridicarea până la sfârşitul lui iunie a tuturor restricţiilor şi controalelor la frontierele interne ale UE introduse pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, potrivit unui interviu difuzat de Euronews. "Ne aflăm foarte aproape de o situaţie în care va trebui să ridicăm toate restricţiile şi controalele la frontierele interne", a declarat Ylva Johansson, înainte de o reuniune prin videoconferin ...
Pagina 551 din 926