Garduri electrice pentru locuinţele din zone cu animale sălbatice
Vineri, 23 Mai 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Românii care trăiesc în zone frecventate de animale sălbatice pot primi ajutor financiar de la stat pentru a-și proteja gospodăriile.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat recent finanțări de peste 2,5 milioane de lei, bani ce vor fi utilizați pentru instalarea de garduri electrice sau alte tipuri de sisteme de protecție menite să prevină distrugerile provocate de fauna sălbatică, informează News.ro.
Este vorba despre un program guvernamental prin care persoanele ...
Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)
Vineri, 23 Mai 2025 17:00 | Publicat în REPORTAJ
Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monumentelor istorice ale Galaţiului, iar de un deceniu zace pustie şi ruinată. Doar firma rămasă încă pe gard, „Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere”, aminteşte că a găzduit, pe la începutul anilor 2000, partide politice precum PNŢCD şi PER sau asociaţii ale pensionarilor. Important este că, înainte de a se degrada de tot, clădirea de pe strada Gării nr. 28 ar putea be ...
Norvegianul Johan Helberg dormea profund când o navă portcontainer de 135 de metri lungime a eşuat joi în fiordul Trondheim, a intrat în grădina lui şi era cât pe ce să se izbească de casă.
Bărbatul a fost trezit cu greu de un vecin, care a venit să vadă dacă este bine, relatează Sky News şi BBC, citate de News.ro.
Nu au fost raportate victime sau scurgeri de petrol, iar autorităţile intenţionează să scoată nava în momentul unei maree înalte.
Nava de marfă sub pavili ...
Emil are viziune cu volan pe stânga
Sâmbătă, 24 Mai 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Cluj-Napoca a devenit primul oraș din România care testează un autobuz autonom, fără șofer, în cadrul unui proiect-pilot. Prilej pentru primarul localitătii, Emil Boc, să exclame: "Viitorul circulă prin oraș, fără șofer, dar cu viziune!". Vestea previzibilă este că, în Cluj-Napoca, viitorul circulă pe dreapta, printre autobuzele fără șofer, cărora le lipsește doar volanul, motorul și mecanicul auto, acesta din urmă angajându-se la Primărie ca profet cu jumătate de n ...
Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, îşi va începe luni mandatul, iar prima urgenţă o reprezintă desemnarea unui prim-ministru care să vină în faţa naţiunii cu un guvern capabil să scoată ţara din dezastrul economic în care a adus-o Ciolacu & comp. Chiar dacă, din punct de vedere strict constituţional, preşedintele nu are mari prerogative pe zona economică, şeful statului poate influenţa serios, prin alegerea unui premier care să-i împărtăşească viziunea ş ...
Gălățenii, prezență surprinzător de mare la Bursa locurilor de muncă
Vineri, 23 Mai 2025 18:00 | Publicat în CARIERE
Bursa locurilor de muncă, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, vineri, în holul Facultății de Inginerie, s-a bucurat de o prezență surprinzător de mare, atât ca număr al firmelor participante cu standuri, cât și ca număr al vizitatorilor. „Este una dintre cele mai frumoase burse din ultimii ani”, ne-a spus directorul executiv adjunct al AJOFM Galați, Cezar Năstase.
Față de ultimul eveniment de acest gen organizat de AJOFM Gal ...
Sâmbătă, 24 mai, de la ora 16.00, în Parcul "Regina Elisabeta" din Tecuci va avea loc festivalul-concurs de creație și interpretare "Folk… Minor", eveniment ajuns în acest an la ediția a IX-a.
Festivalul, organizat de Casa de Cultură din Tecuci, este destinat tinerelor talente cu vârste între 9 și 16 ani.
Vor susţine recitaluri Emeric Imre, Marius Roje, Sorin Poclitaru, Cristi Corcioveanu, Flavio Gabriel Amariei și Nectaria Maria Lungeanu. ...
Urmărire ca-n filme, miercuri seară, în jurul orei 23.30, pe digul Brăila - Galați, unde polițiștii brăileni au încercat să oprească un autoturism condus de un şofer gălățean.
Mașina a ajuns în sensul giratoriu de la podul peste Dunăre, a virat dreapta, spre Baldovinești, apoi iar dreapta, intrând pe șantierul Drumului Expres Brăila - Galați, unde, evident, circulația este oprită. După câțiva kilometri, șoferul a lovit o grămadă de balast şi s-a răsturnat.
G ...
Tinerii contabili ai viitorului, premiați la Galați
Vineri, 23 Mai 2025 19:00 | Publicat în Regional
Elevii pasionați de educația financiar-contabilă din Tecuci și Galați au fost sărbătoriți în cadrul festivității de premiere a fazei județene a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Consiliului Județean (CJ) Galați și a fost organizat printr-un parteneriat între Filiala Galați a CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România) și CJ Galați, cu sprijinul Inspectoratului Școlar ...
Condamnaţi depistaţi în Galaţi şi duşi la închisoare
Sâmbătă, 24 Mai 2025 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Joi, 22 mai, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale - Biroul Urmăriri au depistat, pe raza municipiului Galați, un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în localitate, pe numele căruia Judecătoria Galați a emis un mandat într-o cauză penală în care a fost condamnat la un an, 11 luni și 20 de zile de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, oamenii legii ...