Cu SGR-ul la cimitir

Luni, 28 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Există știri care se repetă obsedant, până într-atât încât nici nu mai pot fi considerate știri. De exemplu, în fiecare an, înainte și după Sărbătorile de Paște, este trafic intens pe șoselele patriei: turiștii pleacă sau, după caz, se întorc acasă. Același lucru se întâmplă și la fiecare Crăciun, la fiecare 1 Mai, la fiecare început și sfârșit de vacanță de vară sau de iarnă. De fapt, este aglomerație pe șosele cu absolut orice prilej în care românii dau ...
Lume multă, fum și miros greu de grătare, dar şi multă, multă mizerie. Aceasta era imaginea Cimitirului "Eternitatea", duminică la prânz, zi în care o parte dintre gălăţeni au sărbătorit Paștele Blajinilor. Coșurile de gunoi amplasate pe aleile cimitirului erau deja arhipline, după numai câteva ore de la începutul pelerinajului oamenilor pe la morminte. Din unele colţuri ale cimitirului se auzea "Hristos a Înviat!", în timp ce alți credincioși, mai puțin norocoși, așt ...
Toţi cei dragi ai noştri trecuţi la cele veşnice vor fi pomeniţi în bisericile şi cimitirele din Eparhia Dunării de Jos, de Paştele Blajinilor. Pentru a păstra buna-cuviinţă a sărbătorii, în smerenie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ne-a rugat să transmitem mesajul său către toţi credincioşii, mari şi mici. „Începând de mâine, ziua de Duminică a Tomii și luni, să continuăm a prezenta Lumina pascală din inimi, cu multă smerenie ...

Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile

Vineri, 25 Aprilie 2025 06:30 | Publicat în UTILE
În perioada 25-28 aprilie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, zona Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Br ...

Icoana noastră de pe Facebook

Joi, 24 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Hai, că nu mai e aşa de mult! A fost Sfântul Gheorghe, vineri o să fie Izvorul Tămăduirii, se duce şi Săptămâna Luminată, trece şi Paştele Blajinilor… şi o putem lăsa mai uşor cu „cele sfinte”! Cu evlavia de circumstanţă… Că până la ceea ce înseamnă cu adevărat „smerenie” e cale lungă. Mi-e de-ajuns să deschid singura reţea de socializare pe care activez - Facebook - si să mă conving câtă cucernicie putem duce. Cu ceva timp în urmă, aş fi spus că ...
În toate bisericile şi cimitirele din Eparhia Dunării de Jos, de Paştele Blajinilor, preoţii i-au pomenit, luni, pe cei trecuţi la cele veşnice şi s-au împărțit cozonac şi ouă roşii Mulți dintre gălățeni au mers încă de duminică în cimitire pentru a împărți pachete cu bucate în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. În acest context, amintim că, în a doua duminică după Sfintele Paști, cunoscută drept Duminica Tomii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, A ...
Puhoi de lume, agitație, circulație îngreunată și spațiile verzi transformate în locuri de parcare. Aceasta era atmosfera, duminică la prânz, în jurul Cimitirului ”Eternitatea”. Șoferii care se aflau în zonă, fără a avea treabă în incinta cimitirului, au fost nevoiți să aștepte minute în șir, în coloană, pentru a se putea deplasa. Intrarea în incinta cimitirului era complet interzisă mașinilor, iar gălățenii care aveau deja experiență din anii trecuți fie l ...