Piața forței de muncă din județul Galați a înregistrat, la finalul anului 2023, un trend descendent, efectivul salariaților la sfârșitul lunii decembrie fiind de 121.446 de persoane, în scădere față de luna precedentă cu 402 salariați, potrivit datelor centralizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați. Pe de altă parte, veniturile salariale au cunoscut un trend ascendent. Aceste evoluții vin în condițiile în care, pe parcursul anului trecut, trendul general ...

Încep protestele în primăriile din comune

Joi, 14 Martie 2024 19:59 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan. Mai exact, salariaţii vor ţine o grevă de avertisment de două ore, zilnic, iar în restul programului vor fi în grevă japoneză, prin metoda excesului de zel, potrivit Agerpres. "Astăzi am depus notific ...

Decalaj salarial între femei și bărbați

Vineri, 08 Martie 2024 16:22 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Decalajul salarial dintre femei şi bărbaţi continuă să fie ridicat în România, respectiv de 21,6 la sută în favoarea bărbaţilor, relevă analiza "Equal Pay Gender", realizată de PwC România pe baza datelor colectate în cadrul sondajului Paywell. Potrivit sursei citate, în 2023, decalajul este calculat ca raport între salariul mediu al bărbaţilor şi cel al femeilor, iar faţă de ediţia anterioară a analizei, din 2022, se află, totuşi, în scădere cu 1,7 puncte procentuale ...

Salarizarea din APIA va fi egalizată din ianuarie

Miercuri, 20 Decembrie 2023 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Salarizarea pentru angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va fi egalizată începând cu luna ianuarie 2024, a informat, miercuri, Blocul Naţional Sindical (BNS). "După o săptămână de proteste ale Sindicatului Naţional APIA, parte a Federaţiei Agrostar afiliată la BNS, dar şi în urma negocierilor purtate de către reprezentanţii sindicali din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prim-ministrul României, Ion Mar ...

„Tot ce am obținut au fost doar promisiuni”

Vineri, 08 Decembrie 2023 13:42 | Publicat în SOCIETATE
Salariații Direcției Județene de Statistică Galați s-au aflat joi, timp de o oră, în cea de-a noua zi de protest. „După cum am spus și zilele trecute, nu vom stopa protestele doar cu promisiuni, pentru că asta e tot ce am obținut în aceste nouă zile de protest. Nu mai acceptăm promisiuni, este frustrant pentru noi să vedem că toate celelalte instituții care au protestat au obținut tot ce au dorit, în timp ce noi, ca de fiecare dată, nu suntem prinși în Ordonanța de urgen ...

Moș Nicolae a adus un nou protest la Statistică

Miercuri, 06 Decembrie 2023 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați s-a aflat, miercuri, în cea de-a opta zi de protest. „Având în vedere situația salarială discriminatorie la care statisticienii sunt supuși de o lungă perioadă de timp și ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenți față de numeroase notificări, adrese și acțiuni de protest, pentru a ne face auziți ne vedem nevoiți să continuăm cu protestele pe perioadă nedeterminată. Nu ne vom opri doar cu promisiuni și speranț ...

Protestul angajaților din casele de pensii, suspendat

Vineri, 01 Decembrie 2023 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Protestele angajaților din casele de pensii, inclusiv cea județeană din Galați și cea locală din Tecuci, au fost suspendate, după ce sindicaliștii și autoritățile au reușit să găsească un limbaj comun. Astfel, în urma întâlnirii de miercuri, dintre reprezentanții Blocului Național Sindical, prim-ministrul Marcel Ciolacu și miniștrii Economiei și Muncii, Marcel Boloș și Simona Bucura Oprescu, s-a ajuns la un acord în ceea ce privește alinierea salarizării angajaților ...
Președintele executiv al Sindicatului Național "Forța legii", Marius Sepi, a declarat că protestele angajaților din direcţiile de sănătate publică (DSP) vor continua. Salariaţii din toată ţara, inclusiv cei de la DSP Galaţi, protestează deja de zece zile și spun că nu vor să cedeze până când revendicările lor nu vor fi soluționate favorabil. Marți, 28 noiembrie, la ora 10.00, liderii de sindicat s-au întâlnit din nou cu reprezentanții Ministerului Sănătății, însă ...

A doua zi de proteste la Direcția Județeană de Statistică

Vineri, 24 Noiembrie 2023 20:20 | Publicat în Regional
Salariații Direcției Județene de Statistică (DJS) Galați au ieșit din nou la protest, vineri, pentru a doua zi consecutiv, cerând guvernanților o salarizare echitabilă la nivelul întregului Institut Național de Statistică, pe principiul muncă egală = salarii egale. Între orele 11.00 și 12.00, statisticienii gălățeni au stat în fața sediului DJS din str. Nicolae Bălcescu, fiecare purtând pancarte pe care se putea citi, de exemplu, "Respectați ce v-ați asumat!", "Nu se ma ...

Angajații DSP, consecvenți în a-și cere drepturile

Joi, 23 Noiembrie 2023 14:25 | Publicat în Regional
Joi, 23 noiembrie, a fost o nouă zi în care angajații Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galați au ieşit în curtea instituției pentru a-și exprima nemulțumirile față de actualele legi ale salarizăriiReamintim faptul că aceștia au demarat protestele în urmă cu o săptămână și au anunţat că vor continua pe durată nedeterminată. Oamenii petrec câteva ore zilnic în curtea instituției, scandând lozinci împotriva noii legi a salarizării. Printre nemulțumirile angaj ...
Pagina 1 din 2