A încetat din viaţă judecătorul Ioan Apostu

Miercuri, 10 Iunie 2015 14:39 | Publicat în EVENIMENT
Curtea de Apel Galaţi este mai săracă după dispariţia celui care a fost judecătorul Ioan Apostu. Magistratul, născut pe 13 iulie 1954, şi-a început cariera de judecător la 17 mai 1982, la Judecătoria Galaţi, iar la 1 ianuarie 1993 a fost promovat la Tribunalul Galaţi. Ascensiunea sa profesională a continuat  odată cu promovarea la Curtea de Apel Galaţi, la data de 1 iulie 1993. Judecătorul Ioan Apostu a ocupat pe rând funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Curţ ...
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a continuat monitorizarea gălăţenilor care au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Astfel, conform datelor statistice, săptămâna trecută, medicii au acordat îngrijiri medicale de specialitate pentru 32 de persoane muşcate de căpuşe. De la începutul perioadei de monitorizare, 27 aprilie, şi până la finele săptămânii trecute, 183 de gălăţeni au ajuns la spital din cauza periculoaselor insecte. ...
Echipajul de Intervenţie Rapidă din cadrul Poliţiei Locale, aflat pe strada Milcov, vizavi de Colegiul "Paul Dimo", a observat pe o bancă doi tineri cu un comportament suspect. Cei doi au fost identificaţi ca fiind G. C., în vârstă de 16 ani, domiciliat în comuna Iveşti, şi P. A. M., de 15 ani, asupra lor fiind găsite două perechi de pantaloni. “Fiind întrebaţi de provenienţa bunurilor, G. C. a povestit că, plimbându-se pe strada Feroviarilor, a observat nişte rufe întinse ...
Contrabandă la poarta Şantierului Naval din Galaţi Gălăţeanul Ş. M., de 25 de ani, oferea spre vânzare ţigări marca Ashima, netimbrate fiscal, în dreptul porţii de acces în Şantierul Naval Galaţi. Fapta sa a fost sancţionată de poliţiştii locali cu 500 de lei amendă. Mai mult, cele 17 pachete cu ţigări oferite spre vânzare au fost ridicate în vederea confiscării. Fumatul dăunează cazierului Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti au oprit în traf ...
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Galați, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au prins în flagrant un bărbat care încerca să mituiască doi poliţişti din Cuza Vodă. Bărbatul, Giorgian Popov, a intrat în atenţia oamenilor legii pentru că, pe 7 iunie, a fost prins băut la volan. „În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație ...

Jocul mediatic al justiţiei populare

Marți, 09 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Justiţia se face la televizor. Asta se poate spune despre ceea ce se întâmplă în ultima perioadă la nivel naţional. Deputaţi, senatori, miniştri şi, mai nou, chiar prim-ministrul sunt chemaţi, pe rând, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a da cu subsemnatul. Şi, culmea, declaraţiile pe care politicienii, mai mici sau mai mari, le dau la DNA nu vizează fapte de ieri sau de acum câteva luni. Au trecut ani buni de la săvârşirea acestor ilegalităţi, dar până a ...
Cazul adolescentului de 15 ani, bătut de doi amici de joacă, care a şocat anul trecut, în luna septembrie, întregul oraş, a ajuns pe masa judecătorilor. Şi asta pentru că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au finalizat ancheta cu privire la bătaie care l-a băgat în comă pe adolescentul L.R.. Tragedia s-a petrecut la începutul lunii spetembrie, cu doar câteva zile înainte ca tânărul să plece la Bucureşti, acolo unde locuieşte cu părinţii, pentru a mer ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au cerut în instanță arestarea preventivă a lui Neculai Iftimie, în vîrstă de 52 de ani, acuzat de tentativă de omor şi violare de domiciliu. Cazul le-a fost sesizat inţial poliţiştilor din comuna Corod, care au fost anunţaţi prin numărul unic de urgenţă 112 că un sătean a fost înjunghiat în abdomen.  Oamenii legii au demarat imediat o anchetă şi au stabilit că cel înjunghiat este Gheorghe N., în vârstă de 71 de ...
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Ioan”, din Galati, Profesorul Philippe Arbeille şi medicul Monica Georgescu, de la Spitalul Universitar din Tours, Franţa, au fost prezenţi în weekend la Galaţi pentru a le prezenta medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Ioan” o tehnică nouă de investigaţie prin tele-ecografie la distanţă.  La eveniment au participat şi profesorul dr. Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină din Galaţi, medicul ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au mers în faţa judecătorilor cu o propunere de arestare preventivă, cerere respinsă de judecători. Cel care a scăpat de arest este Neculai Sefer, un gălăţean în vârstă de 34 de ani, acuzat de procurori de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, spălare de bani în formă continuată şi o infracţiune de şantaj. Anchetatorii au strâns probe care să ateste că Neculai Sefer a săvârşit aceste fapte în perioada 2009 ...
Pagina 73 din 75