Leul, a patra ședință consecutivă de revenire

Leul, a patra ședință consecutivă de revenire
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Marcările de profit care au urmat creșterii euro până la 4,2688 lei și evoluția pozitivă a Bursei de Valori, unde indicele BET a depășit pragul de 30.000 de puncte, au asigurat monedei naționale o ședință de "aterizare". Cursul monedei europene a coborât, în a patra ședință consecutivă, de la 5,2222 lei la 5,2103 lei. Piața s-a deschis la 5,198 lei, însă, la fel ca luni, a urmat o direcție ascendentă până la 5,215 lei.

Ca și în zilele precedente, cei de la UniCredit Bank vindeau cel mai scump euro, cu 5,32 lei, la nivelul caselor de schimb bancare, iar cel mai mic preț, de 5,2530 lei, îl practica Exim Bank.

Un semnal privind evoluția pieței valutar-monetare ar putea fi oferit de comunicatul de presă ce va urma ședinței de politică a BNR, care se va desfășura vinerea aceasta.

Titlurile de stat au revenit sub pragul de 7%

O analiză Erste Bank anticipează menținerea până la sfârșitul anului a ratei cheie la 6,5%, nivel stabilit în august 2024, în condițiile în care inflația a crescut în aprilie la 10,4%, față de acceași perioadă a anului trecut, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

Până la sfârșitul săptămânii nu vor apărea probabil modificări ale indicilor ROBOR, chiar dacă volumul tranzacțiilor zilnice s-a majorat față de cel înregistrat în aprilie. La această evoluție contribuie și faptul că randamentul titlurilor de stat românești a revenit sub pragul de 7%, la o săptămână după ce au atins un vârf de peste 7,30%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,86%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni, la 6,00%.

Bitcoin nu reușeşte să treacă de 80.000 dolari

Volatilitatea euro s-a îngustat la 1,1735 - 1,1788 dolari, valori apropiate de cele de luni, astfel că media monedei americane s-a retras marginal, de la 4,4371 la 4,4352 lei.

Deprecierea euro a afectat și performanța altor valute majore. Media francului elvețian a scăzut marți de la 5,6989 la 5,6803 lei, iar cea a lirei sterline de la 6,0355 la 6,0051 lei.

Prețul gramului de aur a crescut modest, de la 664,7713 lei la 669,8599 lei, datorită evoluției unciei, care de la o deschidere la 4.774 dolari a coborât până la 5.685 dolari.

Monedele din regiune continuau să se deprecieze față de euro, cu o medie a celei poloneze de 4,2478 zloți, iar a celei maghiare, de 356,70 forinți.

Bitcoin nu a reușit să desprindă de pragul de 80.000 dolari, iar ethereum fluctua între 2.279 și 2.339 dolari.

Citit 297 ori Ultima modificare Marți, 12 Mai 2026 18:04

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro