"De ce scuipi pe jos? Nu ţi-e ruşine?", a fost întrebarea plină de reproş care mi-a ajuns la urechi în dimineaţa Ajunului de Crăciun. "De ce scuipi pe jos? Vorbeşti la telefon şi te faci că nu m-auzi?", a insistat vocea mustrătoare.
Nu, nu eram pe stradă, acolo unde gestul de a scuipa pe jos e unul obişnuit, la vederea căruia, mărturisesc sincer, mi se urcă stomacul în gât, ci într-un autobuz de pe traseul 10, oprit în staţia de la Sala Sporturilor. Iar cel care insista cu întrebarea nu era vreun călător supărat pe nesimţirea altuia, ci însuşi şoferul! Care văzuse în oglinda retrovizoare gestul dezgustător al pasagerului şi îi cerea socoteală.
Pasagerul nu era vreun tânăr teribilist, care-şi lăsase bunul-simţ la urcarea în autobuz, ci un domn cărunt, trecut de a doua tinereţe, cel mai probabil pensionar. Nu era un om al străzii şi nici vreun cerşetor. Modest îmbrăcat, dar curat.
Cu doar zece minute mai devreme, în staţia în care aşteptam autobuzul, îl privisem admirativ cu câtă duioşie a alintat şi hrănit patru pisici maidaneze. Şi cum, grijuliu, i-a pus bobiţe în faţă şi pisicii care părea bolnavă şi risca să nu mai apuce nimic, la cât de flămânde erau suratele ei. Şi, iată-l acum, pe acelaşi vârstnic, scuipând fără jenă direct pe podeaua autobuzului.
E drept, nu era unul dintre nou-nouţele troleibuze, ci un autobuz SH, dar destul de curăţel. Nu mică mi-a fost mirarea când l-am văzut pe şofer ridicându-se de la volan şi îndreptându-se către bărbatul care nici nu se sinchisea de întrebările lui, ci vorbea în continuare la telefon. Ce-a urmat? "Bilet sau abonament ai?", l-a întrebat şoferul. "E abonament pentru 102. Ia dă-te jos!", i-a cerut, luându-l de braţ şi ajutându-l să coboare.
Bărbatul a protestat, dar şoferul n-a stat la discuţii. S-a întors la volan, a pornit motorul şi a plecat din staţie. Iar ultima mea imagine a fost cu vârstnicul suflându-şi nasul direct pe trotuar…
Recunosc, poate că fac prea mult caz de o întâmplare petrecută într-un mijloc de transport în comun. În comun, adică al tuturor, nu al nimănui, cumpărat din banii noştri, ai tuturor celor care plătim impozite şi taxe locale! Şi gândul îmi zboară la cele 14 troleibuze noi, care ar merita să rămână cât mai mult timp aşa. Şi la atitudinea şoferului, care, chiar dacă unora li s-ar părea exagerată, mie mi s-a părut justă. Vouă nu?
