Sfânta zi a mâinii lui Eminescu

Scris de Cristinel Luca

Vineri, 12 Ianuarie 2018 00:00

Gălăţenii şi-ar putea trece fără probleme în calendarul sărbătorilor o nouă zi marcată cu roşu: Sfânta zi a mâinii lui Eminescu, mai exact a mâinii muzei Poetului. Desfăşurată cu religiozitate în fiecare an înainte de 15 ianuarie – ziua de naştere a lui Eminescu, şi undeva după Sf. Ion, ceremonia din parcul central al Galaţiului are acelaşi tipar: artistul plastic Gheorghe Andreescu aduce din depozit o mână nouă pentru muza lui Eminescu, pentru a o înlocui pe cea veche, care este furată, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, an de an. Apoi, în prezenţa presei, artistul lipeşte mâna cea nouă, pentru ca statuia Poetului să nu rămână ciuntită chiar de ziua lui. După ce trece şi 15 ianuarie, Dumnezeu cu mila! Mai vorbim pe 15 iunie, când e comemorarea. Este pentru al cincisprezecelea an la rând când Andreescu „repară” mâna muzei. Nici el nu mai ştie câte replici ale mâinii a confecţionat. E ca un fel de competiţie între autorităţi şi hoţii de mâini, competiţie pe care o câştigă cei din urmă. Anul ăsta, autorităţile au fost cât pe ce să câştige ele „concursul”; mâna a rezistat aproape un an întreg pe monumentul din Parcul Eminescu, dar a fost furată, în cele din urmă, înainte de Crăciun, cu doar câteva săptămâni înainte de 15 ianuarie. Cu toate că parcul beneficiază de serviciile unei firme de pază, iar statuia este monitorizată video, mâna continuă să dispară. Vandalism, teribilism, proastă creştere, adrenalină... gestul poate fi explicat în multe feluri, însă nu şi înţeles. De partea cealaltă, reacţia autorităţilor de a pune la loc de fiecare dată mâna furată pare a fi ca munca lui Sisif, una inutilă. Nici măcar nu mai e mâna originală. Până la urmă, ce încercăm să demonstrăm astfel? Că suntem mai buni decât părem? E mai valoros monumentul Poetului cu mâna muzei, decât fără? Venus din Milo nu are niciun braţ, dar uitaţi-vă ce bine îi merge! Acum serios, statuia lui Eminescu fără mâna muzei indică un adevăr dureros, ne arată cum sunt Galaţiul şi gălăţenii mileniului trei. Poate ar fi bine ca această încăpăţânare în înlocuirea mâinii furate să o canalizăm şi spre alte aspecte. Cum ar fi, de exemplu, să ne alegem o zi din an, oricare, şi până atunci să astupăm toate gropile din oraş. Sau să strângem toţi câinii maidanezi. Sau să reabilităm toate clădirile istorice ale Galaţiului. Sau să ridicăm toate rablele din parcări ori de pe spaţiul verde. Sau să facem refugii adevărate în toate staţiile de autobuz. Sau... Sau...