Avioane din hârtie

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Unul dintre marile păcate de care s-au făcut vinovate ultimele guverne a fost lipsa de predictibilitate fiscală. Din acest punct de vedere, asistăm la o harababură ce dă peste cap şi instituţiile publice, şi mediul privat. Cu toate promisiunile de debirocratizare, eficientizare, reducere a fiscalităţii, ne-am ales doar cu "reforme" ce, în ultimă instanţă, n-au fost decât alte forme de jumulire a contribuabililor. Ne-am trezit ba cu noi declaraţii ce trebuie depuse la finanţe, ba cu mai multe contribuţii sociale pentru anumite categorii profesionale, ba cu idei de impozitare a gospodăriilor sau metode de a ciupi din banii pentru proiectele de infrastructură. Oricum, numai să mai vină nişte bani în plus la buget. Pentru că, nu-i aşa, este nevoie de bani mulţi la bugetul de stat, pentru câte promisiunile electorale s-au făcut…

Este uluitoare uşurinţa cu care s-au aruncat pe piaţă tot felul de măsuri fiscale, fără un minim de consultare sau un studiu de impact, pe principiul "vedem noi ce-o ieşi". Ajustări se fac doar atunci când revolta tinde să dea în clocot, iar asta mai mult din considerente politice şi mai puţin din considerente economice. Un exemplu este cel al Declaraţiei 600, prin care statul încearcă să mai scoată ceva de pe urma persoanelor cu activităţi independente. Sunt taxe ce-au apărut pe nepusă masă, cu un sistem absurd punere în aplicare. În faţă protestelor, foşti/actuali premieri, foşti/actuali miniştri au spus că mai vedem, ne mai gândim, poate scoatem declaraţia de tot. Dar totul pare prins într-un hăţiş birocratic. S-au amânat doar nişte termene de depunere a declaraţiei cu pricina, dar o soluţie de eliminare a ei cu totul încă nu a fost avansată. Iar la Ministerul Finanţelor pare să fi fost deja uitată această problemă!

În aceste condiţii, nu-i de mirare că iar trebuie contribuabilii să-i tragă de mână pe guvernanţi. Un flashmob cu… avioane din hârtie e anunţat pentru miercuri la Ministerul Finanţelor, cetăţenii dorind să reamintească Executivului că Declaraţia 600 trebuie "să zboare". Ar trebui, însă, să zboare şi tot amatorismul din gestionarea finanţelor publice, să dispară toţi politrucii din fruntea unor ministere, să dispară dezinteresul "aleşilor" faţă de viaţa "simplilor cetăţeni". Numai că, pentru asta, nu sunt suficiente avioanele de hârtie. La câtă incompetenţă există, ne-ar trebui vreo câteva "Hercules".

Citit 1438 ori Ultima modificare Duminică, 04 Februarie 2018 14:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.