Cam cât de naiv să fii să speri într-o reformare a Sănătăţii, când bolnavii mor cu zile în spitale, iar politicienii promit salarii occidentale pentru cei care fac parte din sistem?
Teodor are patru ani şi zilele acestea se află pe patul unei clinici private din Viena, unde a ajuns din mila oamenilor, care au pus ban pe ban pentru ca el să nu mai fie pe jumătate paralizat. Luni de zile a fost plimbat între mai multe spitale din România, dar niciun medic din zecile care l-au văzut nu a fost capabil să îi dea măcar un diagnostic. Medicii austrieci i-au dat verdictul. Un verdict care costă o sumă prohibitivă pentru majoritatea românilor de rând: 25.000 de euro, un implant de nerv care să îl facă pe Teodor copil şi, mai târziu, un adult normal.
Alături, în Elveţia, David, tot de patru ani, luptă pentru viaţă şi ca să se poată bucura de lumina ochilor. A fost diagnosticat cu cancer ocular şi iarăşi, în România, nu s-a găsit leac pentru el. Cu 20.000 de euro, bani veniţi tot din mila oamenilor, David are o şansă, departe de ţara în care a avut ghinionul să se nască.
Mii de bolnavi români sunt constrânşi, din lipsa banilor, să se „mulţumească” cu ce le oferă sistemul românesc, cu lipsurile din spitale şi/sau cu dezinteresul şi/sau nepriceperea medicilor. Se moare pe capete, şi rămân în urmă familii frustrate la gândul că, dacă ar fi fost bani acolo unde ar fi trebuit, răposatul ar fi avut o şansă în plus. Dar bani nu sunt să investim în spitale, în dotări, în specializarea cadrelor, în mâncare şi medicamente. Dar sunt pentru salarii!? De acord, un medic trebuie să înveţe toată viaţa, dar nu e o certitudine că, odată ce va avea un salariu mai mare decât al Preşedintelui ţării, o va face mai cu spor şi va fi mai dedicat profesiei şi pacienţilor. Obligă-l să se perfecţioneze şi asigură-i, tu, ca Stat, condiţii să o facă, fără să fie nevoit să scoată mii de lei din buzunar numai ca să-şi cumpere un tratat. La fel, degeaba mărești la 3.000 de lei pe lună salariul unei infirmiere, care are în grijă câteva saloane cu bolnavi, fiindcă, indiferent câți bani ia, tot nu se va putea multiplica să acopere lipsa colegelor! Niște creșteri salariale fără o reformă profundă, investiții în infrastructură, dotări și perfecționare sunt doar praf în ochii contribuabilului de pe patul de spital. Iar noi rămânem cu sistemul putred, doar "coafat" cu resurse discutabile. Că Sănătate nu e. Pe aia trebuie să o căutăm în altă parte.
