Articolul acesta ar fi trebuit să fie unul integral optimist. Mi-aş fi dorit foarte mult să putem scrie astăzi în ziar doar despre femeile de succes, care reuşesc să îmbine armonios o carieră frumoasă cu o familie la fel de frumoasă, femei care au mai multe motive de bucurie decât de tristeţe. Ar fi fost minunat să ne putem bucura împreună cu adevărat de faptul că avem, pentru prima dată în istorie, o femeie premier, dacă aceasta nu ar fi, de fapt, manevrată din umbră de un păpuşar penal. Ar fi fost minunat dacă, în anul Centenarului Unirii, când Reginei Maria i se recunosc public mult mai mult meritele realizării României Mari, am fi avut o femeie premier care să cunoască măcar limba română. N-a fost să fie! M-ar fi bucurat ca zilele acestea să citim, cu zâmbetul pe buze, despre realizările gălăţencelor noastre, fie că sunt şoferiţe sau vatmani la Transurb, ofiţeri în Poliţia economică, educatoare care "nasc" oamenii de nădejde ai timpului de mâine, brutăriţe care fac pâinea noastră cea de toate zilele, doctoriţe care salvează vieţi şi destine. Din păcate, însă, trebuie să citim şi despre femei obligate să se prostitueze în Anglia, suntem în situaţia de a face de-abia acum proiecte de lege pentru protecţia victimelor violenţei domestice, după ce, tot în judeţul Galaţi, o femeie a fost omorâtă de un fost iubit, fiindcă acesta nu suportase să fie părăsit.
Viaţa femeilor din România în 2018 nu este de basm, nici pe departe. De fapt, nici nu ne-am dori să fie. Tot ce vrem acum şi ce ne-am dorit mereu este să fim nu neapărat răsfăţate - şi în niciun caz răsfăţate de Valentine's Day, de 8 Martie şi de ziua de naştere - ci iubite şi respectate în fiecare zi. Şi nu pentru că am fi făcut vreun fapt de vitejie, dar pentru că suntem mame, fiice, surori, iubite, soţii, prietene care iubim, în fiecare zi, bărbaţii din viaţa noastră. N-o să vorbesc aici despre mult-discutatele corvezi pe care suntem obligate să le facem, acestea sunt, până la urmă, o chestiune de alegere şi negociere personală cu perechea. Mai important mi se pare să fim considerate parteneri egali, indiferent de întreprinderea în care ne avântăm împreună cu cineva: afacere, relaţie angajat-angajator, proiect politic, parteneriat domestic sau căsătorie. Iar pentru asta, trebuie în primul rând să ne susţinem noi pe noi, una pe cealaltă şi fiecare pe ea însăşi. Cu sinceritate, fără invidie şi răutate. Greu, dar nu imposibil, aşa e, doamnelor?
