De la Cavani, la curtea pustie a şcolii mele

Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Uruguay este din nou în sferturile de finală ale Cupei Mondiale la fotbal. La prima vedere, nu este cine ştie ce surpriză, ţinând cont ca jucătorii din această ţară sunt prin mai toate campionatele tari din Europa, imaginea generală a Uruguayului fotbalistic fiind una foarte bună. Totuşi, când realizezi că este o ţară mică, cu o populaţie de doar 3,5 milioane, apar întrebările. Cum de au câştigat Copa America de 15 ori, mult peste Brazilia sau Argentina, iar acum sunt la al treilea Mondial în care ajung cel puţin până în sferturi? Reputatul jurnalist Dorin Chioţea (acum la TVR) a căutat răspunsuri şi ni le-a oferit pe pagina sa de Facebook. Acolo ar fi 660 de cluburi cu echipe de juniori. Atenţie, au 64 de ligi pentru opt categorii de vârstă, distribuite eficient în 19 zone geografice. Iar pe lângă cei legitimaţi, sunt mulţi care joacă în curtea școlii, pe maidanele de la sate sau în jurul blocurilor. Cam cum era pe la noi înainte de ’90, de am putut trăi acel sfert de finală din 1994. Chioţea mai precizează că i s-a spus că în Uruguay există un fel de registru electronic național actualizat anual cu datele biomotrice ale copiilor, folosit de antrenori și de scouteri. Iar fotbalul este disciplină opţională în şcoală.

Au fost iniţiative de acest tip şi la noi, chiar se anunţase de către cei din Guvern că din 2015 elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal vor avea în programul şcolar câte o oră de fotbal pe săptămână, însă nu s-a pus în practică niciodată, tot cu cel mult două ore de sport săptămânal au rămas copiii.

Prin jurul blocurilor, foarte rar mai vezi câţiva copii să bată mingea. De altfel, nici nu prea au unde, în parcări – terenurile de altădată – nu mai e loc nici pentru maşini. Ar mai fi doar varianta „curtea şcolii”, dar... Un prieten are vedere completă din balcon asupra terenurilor de la şcoala alăturată, unde mi-am zdrelit picioarele într-o parte din anii copilăriei. Când nu sunt cursuri, în weekenduri sau vacanţe, imaginea este enervantă: două terenuri cu gazon sintetic, pustii!!! Cu lacăt la poartă! Mereu!

Aşa că, admiraţie pentru Cavani, Luis Suarez şi mai ales autorităţile publice din Uruguay. Autorităţilor de la noi, doar cu "huo" merită să le dăm!

Citit 1405 ori Ultima modificare Duminică, 01 Iulie 2018 20:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.