Psihiatria, ca plasă de siguranță

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Susțin cu tărie înființarea unor departamente speciale la Facultățile de Medicină, unde viitorii psihiatri să învețe aplicat și punctual cum să îi evalueze pe cei în ale căror mâini sau siguranța, educația și de ce nu, chiar viața noastră, a celor mulți. Nu demult, un cadru didactic din Tecuci cerea o lege care să îi protejeze pe dascăli împotriva abuzurilor venite din partea părinților. Omul de la catedră argumenta necesitatea pedepsirii mai aspre, ca la ultraj, a celor care vin la școală și îl hărțuiesc pe cadrul didactic, formatorul de caractere, care are menirea de a desăvârși educația copiilor. Nimic rău, pentru că, personal, mi se pare revoltător, în contextul vremurilor pe care le trăim, să vină vreun tătic violent sau o mămică aflată în criză acută de dialog și comunicare acasă, să-i trântească profesoarei un pomelnic de injurii, amenințări sau, de ce nu, vreo palmă după cap, așa, ca să știe că pe copilul lui/ei nimeni nu e stăpân.

Ce facem însă când raportul de forțe operează invers? Când părintele își trimite pruncul la grădiniță sau la școală ca să fie educat și să îl știe în siguranță, iar o tăntiță cu pretenții de educatoare/învățătoare/profesoară se pretează la comportamente inacceptabile nu doar pentru un om de la catedră, ci pentru oricine?

Am văzut cu toții imagini revoltătoare cu educatoare care le rupeau oasele micuților de o șchioapă. Cel mai recent caz, al educatoarei care se adresa unor copii de grupa mică cu apelative de genul ”leneșilor”, ”proștilor” și alte asemenea. Femeia, bună de pensionat sau în cel mai fericit caz de trimis la o muncă unde nu are contact prea mult cu oamenii, e clar depășită. Starea nervoasă a educatoarei vizată de clasica anchetă, făcută nu atât pentru a elucida situația, cât pentru a spăla blazonul grădiniței, e vizibil una incompatibilă cu educația. Și chiar cu conviețuirea. E la fel de periculoasă ca un șofer trecut de o anumită vârstă, pe care îl lasă ochii, urechile, inima, picioarele și reflexele, dar el tot mai vrea să conducă, deși stă cu ochelarii lipiți de parbriz și intră frecvent pe contrasens, punându-mă pe mine, pe tine, pe noi, în pericol de moarte. Pentru că a condus o viață și știe el mai bine. Asemenea categorii de oameni ar trebui forțați să renunțe la activitățile de care depind educația, viața, siguranța noastră, prin verificări care să nu mai fie formale.

Citit 1495 ori Ultima modificare Vineri, 08 Martie 2019 16:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.