Egali în fața... radarului

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

În vremuri în care corupţia de pe la noi este invocată în mai orice subiect serios, mai sunt totuşi şi exemple inverse, de angajaţi bugetari care-şi fac treaba, indiferent de cine le apare în faţă. Ceva normal, care în contextul cruntei realităţi, este perceput ca un mare eveniment. O asemenea treabă s-a întâmplat luni, când senatorul Claudiu Manda a apărut în faţa radarului conducându-şi autoturismul cu o viteză de 125 de kilometri/oră într-o localitate giurgiuveană. În maşină se afla şi soţia, fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu.

Sâmbătă, avuseseră nunta, iar viteza excesivă, mult peste limita legală, a fost explicată prin graba de a ajunge la şedinţa Senatului, cu întârziere generată de traficul aglomerat, conform spuselor şoferului, în timp ce Olguţa Vasilescu a admis că au plecat şi târziu din Craiova. N-a contat că sunt cine sunt, poliţiştii şi-au făcut meseria: permis suspendat trei luni. Doar Olguţa Vasilescu a găsit ceva de acuzat la adresa Poliţiei, deranjată de modul în care a ajuns informaţia în mass-media. Oarecum utopic, aşteptam să-i aud admiţând că e mare nevoie de autostrăzi, simţind acum din plin cum este să te grăbeşti, dar să fii nevoit să mergi prin localităţi. Însă, nici un cuvinţel, cam pe măsura investițiilor finalizate din infrastructura rutieră. Oricum, deşi sunt personaje sus-puse, pare că n-au făcut uz de funcţii, relaţii, asumându-şi greşeala făcută, fără circ pe marginea şoselei. La un episod invers, cu momente de circăreală, asistasem alături de câţiva colegi de breaslă cu puţin timp înainte, sâmbătă, la finalul derbiului de la volei masculin, câştigat de echipa din Galaţi în faţa celor de la VM Zalău. În prim-plan s-a aflat sălăjeanca Daniela Coţa, consilier al premierului Dăncilă pe probleme de tineret şi sport, soţia preşedintelui clubului din Zalău. Imediat după meci, s-a dus peste preşedintele Federaţiei Române de Volei, Gheorghe Vişan, aflat la masa oficială în calitate de observator, reproşându-i pe un ton ridicat că a făcut un semn arbitrilor la o decizie de repetare a unui punct, după ce şi-au dat seama că iniţial au greşit. Plus ceva ameninţări cu niscavai plângeri. Oricât ar invoca că a avut acea discuţie doar ca persoană fizică, tot ca presiune asupra celor din federaţie se percepe, ţinând cont de funcţia pe care o are. Practic, deşi legal poate nu e cazul, din punct de vedere moral doamna se afla în conflict real de interese. Unde mai pui că, oficial, nu are funcţie la clubul din Zalău. Doar că unora puterea li se suie la cap...

Citit 1753 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2019 17:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.