La ora la care scriu aceste rânduri, un poliţist din celălalt capăt al ţării se întoarce în pământul din care noi toţi am fost creaţi şi în care vom merge, fiecare la vremea lui. Prea devreme ridicat la rangul de „erou”, de mâna unui infractor, de care miile rămaşi în urma lui au misiunea să ne apere.
Poate ai ajuns să porţi uniforma din convingerea, tot mai ridiculizată în ultima vreme, că vrei să îţi serveşti patria. Sau poate, atras de perspectiva autorităţii, a stabilităţii şi a unui salariu sigur ai decis să renunţi la confortul civiliei şi să porţi uniforma. Motivele tu le ştii, dar aşteptările care te vor urmări toată viaţa din partea celor în faţa cărora tu reprezinţi autoritatea vor fi aceleaşi. Eşti parte dintr-un sistem plin de umbre, de eroi şi uscături, de oameni bravi, profesionişti, dar şi de lichele care merg laolaltă cu mulţimea, şi nu de puţine ori trag foloase nemeritate de pe urma celor care într-adevăr slujesc. Nu ai hârtie şi calculator, de benzină poate ai mai pus un ban din leafă sau te-ai urcat în maşina personală ca să prinzi vreun hoţ. Poate ai mai adus de acasă vreun calorifer ca să îţi dezgheţi biroul sau poate ai fost nevoit să-ţi rupi de la gură ca să îţi cumperi vreun echipament sau vreun cartuş pe care sistemul nu ţi le-a asigurat la vremea potrivită. Poate te uiţi în stânga şi în dreapta ta şi vezi nedrepte nepotisme şi cumetrii care fac ca lanţul muncii tale să nu meargă ca uns. Poate adesea te cuprind lehamitea şi sictirul. Poate eşti presat de şefi să faci munca a trei oameni şi, în timp ce îi dai zor să execuţi, greşeşti. E ca la fotbal. Oricât de bine joci, tot ce rămâne în urmă e scorul de pe tabelă. La tine însă, miza se traduce în aşteptările pe care societatea le are. Să o aperi, să-i protejezi drepturile fundamentale, la viaţă, proprietate, la siguranţă. Poate ai o mie de motive să consideri că munca ta e grea şi că eşti pe nedrept blamat de lumea care „nu ştie cu ce se mănâncă”. Toţi vor, şi pe bună dreptate, ca tu, care ar trebui să reprezinţi ultimul bastion al corectitudinii, să nu greşeşti. Pentru ca atunci când lepezi uniforma şi vrei să te întorci şi tu la statutul de simplu om - soţ, tată, fiu- să o poţi face fără resentimente şi mustrări de conştiinţă. Să te întorci acasă, la ai tăi, fără ghiuleaua răspunderii pentru că nu ţi-ai făcut datoria, întreg, sănătos şi în primul rând, viu. Pentru că eu, omule în uniformă, am nevoie de eroi vii şi drepţi, nu de fantome sau păpuşi îmbrăcate în haina statului spre veşnică ridiculizare.
