Dintre toate veștile zilei festive de ieri, poate cea mai bună a fost cerul incredibil de albastru al unei zile cu soare, numai bună de urmărit defilarea armatei. Fiindcă, nu-i aşa, e mai uşor să fii patriot când nu plouă...
În rest, 1 Decembrie a fost o zi obişnuită de lucru, cel puţin pentru mine, un pic mai dificilă din cauza devierii traficului de pe două artere principale, evident, din motive festive. Dar am reflectat, ocolind oraşul în drum spre birou, la semnificaţia zilei şi la impactul pe care ea ar trebui să-l aibă asupra noastră.
Într-un context politic în cel mai bun caz complicat, cu o Europă care suferă la capitolul unitate şi care încă nu a lămurit Brexitul, cu Basarabia şi Bucovina de Nord încă înstrăinate şi prea puţin protejate de vântul din Est, cu mulţi dintre fiii săi plecaţi definitiv sau pe termen nedefinit peste graniţă, România lui 2019 este fragilă, lipsită de repere şi de direcţie.
Noi, românii, suntem măcinaţi de un naţionalism retrograd, incapabili să înţelegem că păstrarea tradiţiilor, a portului popular şi a specificului cultural se referă nu doar la populaţia majoritară, ci şi la minorităţi. Şi ele fac parte nu doar din trupul, ci şi din sufletul poporului român. Oamenii aceia, pe care unii dintre noi se grăbesc să-i atace, mai ales în mediul online, au şi ei aceleaşi probleme cu noi, majoritarii: o administraţie incapabilă să le susţină interesele, găuri în asfalt, servicii scumpe şi nu de bună calitate, lipsă de locuri de muncă. Când pleacă în afară, indiferent ce nume poartă, au tot paşaport românesc, exact cu ceea ce decurge de aici. Sunt consideraţi, ca şi noi, hoţi, infractori, peşti prin toată Europa şi mai departe. De ce să ne mai mirăm, dacă un senator român get-beget, Niculae Bădălău, de la PSD, crede că majoritatea românilor care muncesc în străinătate sunt fete duse la produs?
De Ziua Naţională, mi-aş dori mai puţini români ca Bădălău şi mai mulţi precum fondatoarele Asociației "Dăruiește Viață", Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, două bucureştence prin adopţie, vecine într-un bloc din Militari, care sunt cunoscute drept "fetele alea care fac un spital". Nu orice fel de spital, ci unul pentru copiii bolnavi de cancer. Mi-aş dori mai mulţi români precum doamna Adina şi colegii ei de la Centrul comunitar "La vale" din Galaţi. Asta mi-aş dori pentru 2020 şi să ne ţină Dumnezeu pe toţi sănătoşi: români, maghiari, saşi, bulgari, tătari, turci, sârbi, ruşi lipoveni, africani, arabi, chinezi şi ce-om mai fi. La mulţi ani tuturor!
