Am fost, din nou, uniţi pentru o zi

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Miracolul zilei de 1 Decembrie a funcţionat din nou. Pentru o zi, am fost din nou români, cu toţii, fără deosebire. Ne-am pus tricolorul în suflet, în geam, la poartă sau pe maşini, l-am înfăşurat la gâtul copiilor noştri, ni l-am agăţat în piept sub formă de cocarde, am aplaudat parada militarilor şi retragerea cu torţe simbolizând întoarcerea victorioasă a soldaţilor de pe câmpul de luptă, am ascultat cu sufletul înfiorat acordurile fanfarei militare şi am îngânat (unii) sau cântat din toată inima (alţii) versurile cântecelor ostăşeşti, cu ritmul lor de neconfundat.

De Ziua Naţională, nu am văzut feţe triste. Oamenii păreau - şi chiar erau - veseli, fericiţi, destinşi, iar zâmbetele celor cu care te întâlneai pe stradă, fie ei şi necunoscuţi, erau reale, nu pictate. Nu s-a supărat nimeni în Galaţi că, pe durata ceremoniilor festive, autobuzele n-au circulat prin centru. Timp de câteva ore bune, prin faţa ziarului, maşinile treceau două-trei la câteva zeci de secunde, o frecvenţă care amintea de alte vremuri, când o duminică era „cu soţ”, iar alta, „fără”. Nu s-a supărat nimeni că, pentru a ajunge din centru în Ţigline sau spre Grădina Publică, a trebuit să meargă pe jos o bună bucată din drum. Parcă nici „tranşeele” lucrărilor de Domnească sau de pe Brăilei nu au mai fost atât de evidente, într-o zi în care muncitorii şi toate utilajele au lipsit cu desăvârşire.

De 1 Decembrie, „România”, „români” şi „tricolor” au fost pe buzele tuturor, în inimile tuturor. Drapelul României a „îmbrăcat” cea mai înaltă clădire construită din lume, Burj Khalifa din Dubai, un turn cât opt stadioane de fotbal puse unul peste altul. Tricolorul a fost la loc de cinste şi pe ecranele uriaşe din cea mai cunoscută piaţă din lume, Times Square din New York.

Cum spuneam, de Ziua Naţională am fost din nou, cu toţii, uniţi, pentru o zi. De astăzi (sau de ieri, pentru cei mai grăbiţi), vom redeveni pesedişti, liberali sau userişti, vom redeveni cetăţeni simpli sau cetăţeni cu drepturi şi pensii speciale, vom redeveni bugetari ori angajaţi la privat, ne vom certa iarăşi de mama focului în Parlament, pe Facebook sau la vreo promoţie la tigăi, vom fi împărţiţi iarăşi de unii, arbitrar, în noi, cei de „acasă” şi „ăştia” din diaspora, ne vom înjura iarăşi pe legile justiţiei sau pe moţiuni de cenzură. „Bunele” obiceiuri nu dispar niciodată.

Citit 1488 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2019 17:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.