Vin ai noştri, pleacă ai lor

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Schimbarea la vârf a puterii politice a adus cu ea, întotdeauna, şi înlocuirea din funcţie a celor din eşaloanele doi, trei şi aşa mai departe. S-a schimbat puterea la Bucureşti? Imediat s-au făcut schimbări şi în teritoriu, la instituţiile deconcentrate ale statului, unde şefii au fost înlocuiţi cu alţi şefi, „coloraţi” mai adecvat din punct de vedere politic. Aşa a fost mereu, fără nicio excepţie, aşa se întâmplă şi acum, deşi la un moment dat ni s-a fluturat promisiunea că nu se va mai merge pe principiul „vin ai noştri, pleacă ai lor”, ci doar pe competenţă. Aşa o fi, dar nu ne putem împiedica să nu observăm coincidenţele care au apărut la câteva din instituţiile şi companiile de forţă ale Galaţiului.

În primul rând, numirea celui de-al doilea subprefect, în persoana unei foste juriste a Fiscului, Viorica David. Nimic personal cu doamna în cauză, poate fi o femeie de toată isprava, dar chiar avea Galaţiul nevoie de un al doilea subprefect? Din câte ne aminitim, de cel puţin cinci ani, Galaţiul nu a mai avut doi subprefecţi. De ce avem acum nevoie de ambii, mai ales că se discută aprins despre restructurări masive în aparatul bugetar? Dau buzna investitorii şi nu mai reuşim să le facem faţă doar cu Mihai Manoliu? Nici măcar zăpadă n-am avut, aşa că ideea unor comandamente de iarnă suprasolicitante pică şi ea.

Continuăm cu două companii de interes naţional, AFDJ şi APDM, ale căror bugete însumate se ridică la foarte multe milioane de euro. La fel, nu avem nimic personal cu nou-numiţii pe funcţii de conducere, doar menţionăm situaţiile punctual: Alexandru Şerban, tânăr, chiar foarte tânăr (are numai 32 de ani), este noul director de la APDM. Job greu, cu zeci de milioane de euro în buget, cu contracte, litigii, contestaţii şi tot tacâmul. Noul director general nu are experienţă în domeniu, era în schimb consilier local. La AFDJ, fostul director general a fost înlocuit cu Sorin Creţu, consilier judeţean. La fel, funcţie grea, cu răspunderi uriaşe, care necesită o experienţă managerială de top.

Nici Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (mama fiscului gălăţean) nu stă mult mai roz. Aici am şi pierdut numărătoarea schimbărilor de şefi, uneori producându-se şi câte două pe lună.

Mai vreţi exemple de schimbări pe principii de competenţă? Staţi liniştiţi, că vor mai urma.

Citit 1716 ori Ultima modificare Joi, 30 Ianuarie 2020 18:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.