Legăturile aeriene, rutiere şi feroviare cu Italia au fost oprite, şcolile se închid în toată ţara, spitalele au intrat în carantină, toate manifestările publice au fost interzise, o mie de oameni au fost plasaţi în carantină, zece mii de persoane au fost obligate să se autoizoleze fără să fie întrebate dacă au ce să mănânce timp de două săptămâni, dar sunt ameninţate cu amenzi uriaşe.
Ceva mai la vest, Italia a luat măsura carantinei totale abia luni, după 10.000 de îmbolnăviri cu coronavirusul Covid-19 şi peste 400 de decese. Franţa şi Spania au peste zece morţi fiecare, iar Marea Britanie, Olanda, Elveţia sau Germania au raportat şi ele decese, în condiţiile câtorva mii de persoane infectate în fiecare stat.
În România avem 17 cazuri de îmbolnăvire, din care cinci sunt deja vindecate, şi nicio persoană decedată. De unde, atunci, graba de a restricţiona în stânga şi-n dreapta? Sunt, oare, autorităţile române mult mai responsabile decât toate ţările cu mare tradiţie democratică de mai sus, unde nu s-au luat măsuri atât de drastice? Sau e vorba de frica de a nu putea gestiona o eventuală epidemie, într-un an cu două runde de alegeri? Că, altfel, în spitalele româneşti se moare cu zile, pe şosele avem cele mai multe victime din Europa, învăţământul e la coada rezultatelor PISA, la depopularea ţării suntem fruntaşi pe continent, dar nu se mai grăbeşte nimeni să ia măsuri.
Iar restricţionarea atâtor libertăţi, unele fundamentale, precum libera circulaţie, mi se pare extrem de periculoasă. Mai ales în condiţiile în care starea de urgenţă este prevăzută în Constituţie şi se poate institui la nevoie (şi poate chiar e nevoie, nu mă pronunţ, pentru că nu sunt specialist), însă de către preşedintele ţării, cu aprobarea parlamentului, nu de 2-3 miniştri şi secretari de stat, adunaţi într-un comitet decis prin ordonanţă de urgenţă.
Să fie de vină reminiscenţele comuniste de care n-am prea reuşit să ne lepădăm în cei 30 de ani de democraţie originală? Că mai degrabă spre măsurile luate de China, Iran, Coreea de Nord şi alte state totalitare mă duce gândul, văzând viteza cu care autorităţile române restricţionează tot ce le trece prin cap la ceas de seară. Şi, culmea, toată lumea aplaudă cu frenezie şi aşteaptă zilnic cu nerăbdare să vadă ce ne mai interzice Rafael cel chel.
Iar dacă, din nefericire, ne vom confrunta cu o epidemie de dimensiunea celei din Italia, sunt convins că urmările vor fi mult mai dramatice în România, în ciuda tuturor restricţiilor impuse cu atâta lejeritate. Vax populi, vox ei!
