Războiul lor, morţii noştri

Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Hopa Mitică sau răzbunare pe nervii noştri. Cam asta se poate spune despre ceea ce s-a întâmplat în ultimele două zile în România. În plină stare de urgenţă, cu zeci de mii de români infectaţi cu coronavirus, cu sute de cadre medicale care nu îşi mai pot exercita profesia pentru că s-au îmbolnăvit din cauză că nu au avut, la timp, materiale de protecţie, unora le arde de circ public.

Pe scurt, după ce premierul Orban şi preşedintele Iohannis au certat, public, completul de judecători de la Curtea Constituţională a României (CCR), pe motiv că ne-am făcut de ruşine la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce fosta şefă a DNA a câştigat procesul, a venit rândul magistraţilor constituţionali să îşi arate colţii. Şi ni i-au arătat, nu glumă. Mai exact, judecătorii CCR au stabilit că ordonanţa prin care erau majorate amenzile pentru cei care nu respectă regimul de deplasare în perioada stării de urgenţă este neconstituţională. Asta înseamnă că toate cele 300.000 de amenzi aplicate până acum pot fi atacate în instanţă şi se pot anula. "Curtea a reţinut că dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale", se arată în comunicatul CCR.

Păi, stimaţi domni judecători, dacă la Munteni, acolo unde zeci de persoane s-au adunat în noaptea de Înviere pentru a petrece, poliţiştii mergeau şi îi rugau frumos să intre în case, credeţi că ar fi avut succes? Sau la Bucureşti, acolo unde petrecăreţii erau înarmaţi cu furci şi topoare, rugăminţile ar fi rezolvat conflictul şi nu mai erau probleme pe viitor? Fiţi siguri că nici rugăminţile, nici amenzile de 50 de lei (că atât se plătea până la ordonanţa declarată neconstituţională) nu ar fi calmat lucrurile. Mai mult, Spartacus, devenit celebru peste noapte după o încăierare cu poliţiştii, şi-ar fi permis să plătească zilnic câte 50 de lei doar pentru a ieşi în evidenţă petrecând pe străzile patriei.

Şi-atunci, noi, ăia mai catolici decât Papa, care am stat în case şi am respectat regulile pentru a limita răspândirea coronavirusului, astfel încât să revenim cât mai repede la o viaţă normală şi să avem cât mai puţine decese, ce vină avem? Poate doar vina că trăim în această minunată ţară, unde stânga şi dreapta se ceartă la televizor, iar după ce camerele de filmat se închid, merg împreună la o bere, să sărbătorească faptul că i-au oferit şi azi circ poporului.

 
Citit 1837 ori Ultima modificare Joi, 07 Mai 2020 20:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.