Îmi spuneau cu ani în urmă, foarte mulți ani, niște șefi de prin poliție, că Galațiul e un județ unde nu există nimic din ceea ce ne-ar putea a face să ne îngrijorăm: nu exista trafic de droguri, nu exista trafic de persoane, prostituție și clanuri. Oficial, totul era sub control, previzibil, și, dacă se mai întâmpla câte vreo nefăcută, totul era pus pe seama ”spontanului”.
Om fi noi, gălățenii, iuți la mânie și rapid mânuitori de cuțit, bâtă sau alt instrument făcător de dreptate și aducător de belele, dar, când vine vorba de lucruri ”serioase”, nu suntem campioni. Cam așa ar trebui să sune interpretarea fenomenului infracțional care planează asupra zonei de la marginea Moldovei, unde bătăile mici și dese au pus blazonul de ”județ de cuțitari”. La adăpostul lipsei de educație, sărăciei sau consumului de alcool, toate îmbrăcate sub clasicul ”spontan”, s-au dezvoltat, cu tenacitatea unei caracatițe ținute la dospit într-o văgăună bine mascată, alte apucături, dar care, atunci când izbucnesc, să te ții, nene! Una-două se găsesc niscaiva voinici cu nervii la ei și motive de multe ori numai de ei știute să o pună de o bătaie gospodărească cu ce le pică în mână și pe unde le vine bine, nu contează că e la vedere sau în locuri ascunse. De fapt, aceste răfuieli din te miri ce și mai nimic au rol de ”învățătură de minte” și ”să vă arătăm noi cine suntem”. Adică, pe românește, afirmarea în teritoriu și disputarea unor interese, de fiecare dată, aflate în afara legii, fie că sunt ”iubite” scoase la produs, droguri, hoții sau cerșetorie. Zilele trecute, Galațiul a clocotit de mai multe astfel de răfuieli, una mică și una cu vărsare grea de sânge. Una în parcare la vulcanizare, unde s-au împărțit câțiva pumni și sudălmi concretizate într-un dosar de deranj al ordinii publice, iar o alta ”mare”, cu mușchi și stres pe măsură. Un practicant al unui sport neînrudit cu baletul și bunele maniere a plecat la ceas de seară să se lupte și s-a întors pe scut. La propriu, pentru că acel așa-zis ”conflict spontan” s-a tranșat cu cuțite aplicate profesionist în gâtul sportivului și s-a soldat cu alertă de gradul zero printre forțele de ordine ale Galațiului. Neplăcutul termen de ”clan” sau detestabila ”grupare” au încins spiritele și au aprins girofarele, pe urmele celor care și-au înfipt armele în jugulara luptătorului certăreț. Băieții spontani, fără apucături predictibile, au ajuns la răcoare, la fel ca și protagoniștii altor povești răsunătoare, în care personaje gen Ivan sau Chiaburu au sfârșit în sânge, după legile nescrise ale lumii interlope. Și la fel de spontan.
