Cu siguranţă, nu există om care să nu poată spune că viaţa lui, în vreme de pandemie, nu a cunoscut o turnură nu doar neaşteptată şi, într-un fel, ireversdibilă. Suntem şi vom rămâne marcaţi de ceea ce trăim, de restricţii, de frică, de incertitudini, mulţi de sechelele bolii sau de sărăcie, alţii de pierderi ireparabile. Cumva vom trece prin asta, dar cei care vor suferi pe termen lung, şi cu afectarea întregii evoluţii, sunt cei mici. Tânăra generaţie este supusă experimentelor după cum înţeleg diriguitorii fiecărui stat să îi "ajute" a trece în siguranţă prin pandemie.
"Experiment" este un cuvânt nefericit care, din păcate, este indisolubil şi nepermis legat de educaţia românească a ultimelor trei decenii. Ceea ce sunt învăţaţi copiii acum la şcoală şi felul în care decurge procesul educaţional este considerat de mulţi un talmeş-balmeş nepotrivit cu construcţia noilor generaţii şi nevoile membrilor acestora de a se adapta noii societăţi şi de a face, pe româneşte, ca roata să se învârtă mai departe. Copiii nu mai percep la fel, nu îi mai interesează aceleaşi lucruri, se nasc cu tehnologia în sânge şi au alte motoare de dezvoltare, unele pe care noi, la societate de adulţi, abia încercăm să le identificăm şi să le aliniem cumva şi la valorile noaste şi la "materialul clientului". Procesul era oricum anevoios şi în timpuri aşa-zis normale, dar a devenit cu adevărat schingiuit odată cu pandemia. Trimiterea copiilor acasă, prin închiderea şcolilor şi expedierea procesului educaţional în online nu doar a tranşat nedrept castele în cei care îşi permit să facă lecţii acasă şi cei care nu au nici măcar curent la care să îşi încarce tableta primită de la Guvern. Apoi, nevoia de proximitate a elevului şi dascălului, esenţială pentru deprinderea multor capacităţi, a fost trimisă şi ea în vacanţă. Copiii, şi aşa setaţi să relaţioneze mult şi superficial în mediul online, sunt acum şi mai robotizaţi, şi mai rupţi de ceea ce înseamnă coeziune, empatie, socializare. Se destramă ideea de contact, ideea de autoritate, ideea de disciplină, de integrare în grup şi de afirmare a personalităţii. Din faţa unui telefon, a tabletei sau a laptopului din sufragerie, copilul-elev asistă, ca la un joc interactiv, la ceea ce înseamnă educaţia lui, formarea lui pentru viitorul nu foarte îndepărtat. Se pierd multe noţiuni legate de ştiinţă şi conduită, care cu greu vor fi recuperate, dacă vor fi. În perspectiva unui cal pandemic şi mai agresiv, viitorul nu sună bine dacă elevii vor fi traşi în continuare pe dreapta şi vor fi într-o continuă "stare de urgenţă". Ca şi părinţii, sistemul se arată depăşit, iar statul ar trebui să lase măsurile ipocrite şi să gândească cu capul soarta generaţiei pentru care sună, ameninţător, ceasul al 13-lea.
