Cine se roagă pentru Toma Necredinciosul

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Nici nu știu cum să mai tratez reacțiile oamenilor referitoare la îmbolnăvirile de COVID-19 și necesitatea măsurilor de prevenție. Am mai spus-o, înjurați ca anul acesta parcă nu am mai fost niciodată noi, jurnaliștii, deși singura responsabilitate care ne aparține - și pe care ne-am asumat-o cât mai profesionist cu putință - este cea a informării corecte. Mulți dintre oamenii cu scaun la cap care ne citesc în print nici nu își imaginează cantitatea de acuze și înjurături pe care trebuie să o suportăm, zilnic, în mediul online, indiferent care este subiectul abordat, atâta timp cât are legătură în vreun fel cu noul coronavirus. Să fim înjurați pentru tot felul de lucruri pe care nu noi le controlăm - cum ar fi protecția datelor personale, mai nou - a devenit o obișnuință, dar să fii făcut continuu în toate felurile imaginabile doar fiindcă încerci să le spui oamenilor să se protejeze este o experiență absolut nouă. Suntem înjurați de mamă, de tată, de morţi şi de vii, apelativul de "mincinoşi" este la ordinea zilei şi singurul pe care îl pot reproduce, restul fiind dincolo de ceea ce ne permite Codul deontologic să folosim. Cei care ne înjură - sau alţii asemenea lor - continuă să nu poarte măştile în mijloacele de transport (uneori se aşază cu spatele la şofer, să nu fie cumva văzuţi în retrovizoare, îşi dau masca sub barbă şi vorbesc la telefon) şi, probabil, la fel fac şi la cumpărături sau prin alte spaţii publice comunitare ori la bănci, când îşi plătesc facturile, pe scara blocurilor etc.

Între timp, trei secţii ale Spitalului Judeţean au fost închise, fiindcă un număr de 50 de persoane - medici, asistenţi şi personal auxiliar - s-au îmbolnăvit de COVID-19. Sursa infectării poate să fi fost din spital, dar, la fel de bine, poate să fi fost un supermarket, unde şi aceşti oameni îşi fac, precum noi toţi, cumpărăturile, o farmacie, un magazin de haine, un autobuz. Cu toate că s-a explicat de nenumărate ori, zilnic, din martie până acum, că simplele măsuri de precauţie ajută ca boala să nu se răspândească, alde Toma Necredinciosul de la colţul blocului tot cred că teoriile conspiraţioniste ţin loc de spălatul mâinilor şi schimbatul măştii o dată la patru ore de purtare continuă sau ori de câte ori este necesar. Iar noi, cu toţii, rămânem fără paturi suficiente în spitale, fără medici, asistenţi şi infirmieri, fără profesori pe la clasele alea online. Şi ne rugăm ca, măcar dacă facem boala, să fie o formă mai uşoară, să ne putem trata acasă. Ne rugăm şi pentru necredincioşi, fiindcă, deşi le lipseşte educaţia, au şi ei împrejur oameni nevinovaţi.

Citit 1241 ori Ultima modificare Marți, 24 Noiembrie 2020 18:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.