Ieri, 3 mai, a fost Ziua libertăţii presei. Nu, n-am sărbătorit în niciun fel, pentru că mai suntem atât de puţini care consideră meseria asta una respectabilă încât e greu să ne strângem la un loc ca să ciocnim un pahar.
Deși informaţiile abundă acum în mediul online, jurnaliştii în adevăratul sens al cuvântului pot fi număraţi pe degete. Pe milioanele de pagini de internet (numai la Galaţi sunt vreo 30 de "ziare" online), publică articole "ziarişti" care scriu în limba română mai prost decât Google Translate şi care subminează, o dată în plus, încrederea într-o presă din ce în ce mai "subţire". Chiar anul trecut, acordarea unui ajutor de stat pentru presă avea ca singure condiţii doi jurnalişti angajaţi cu contract de muncă sau de colaborare şi şase luni de existenţă, iar cei care au îndeplinit aceste cerinţe minimale au fost la Galaţi mai puţin de cinci, din zecile de publicaţii print, online şi radio-tv care activează sub titulatura de presă. Ce exemplu mai elocvent se poate da?
N-am sărbătorit nici pentru faptul că nu şi-a amintit nimeni dintre oficialităţi că ziua asta ar exista şi că ar reprezenta vreun motiv de sărbătoare. De la celebra zicere a fostului preşedinte american Thomas Jefferson, "Dacă ar fi să aleg între o guvernare fără ziare şi ziare fără guvernare, nu aş ezita să aleg cea de-a doua variantă", au trecut mai bine de 200 de ani, iar în România prezentă TOŢI oamenii politici, indiferent de partid, ar alege fără ezitare prima variantă. Cu discursuri ipocrite în faţa publicului, evident, semn că ar mai fi o şansă.
E drept că la noi nu se moare ca prin alte părţi (76 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în lume, în ultimul an şi jumătate), dar probleme sunt cu duiumul. De la cele economice, care au dus presa la limita subzistenţei (cele mai mari tiraje ale ziarelor naţionale rar mai trec de 10.000 de exemplare, după ce în anii '90 ajungeau la peste jumătate de milion), la cele politice, care pun frână multor încercări de a scoate la iveală matrapazlâcurile conducătorilor, totul se leagă într-un nedorit amalgam, care a făcut din presă o cenuşăreasă a democraţiei. Mulţi dintre ziariştii "incomozi" sunt atraşi cu salarii mai mari în companii de stat, poziţii din care nu pot să scrie decât la comandă şi sub pseudonim. Despre ce "câine de pază" sau "a patra putere în stat" să mai vorbim, când legea o fac botniţa şi odele?
În condiţiile date, noi n-am mai sărbătorit Ziua libertăţii presei, dar vă spunem "La mulţi ani!" dumneavoastră, cititorilor pentru care presa încă mai înseamnă ceva. Sunteți motivul pentru care nu ne predăm.
