Demonii stăpâni pe viaţa copiilor noştri

Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Suntem incapabili să ne protejăm copiii. Reţele întregi de traficanţi de carne vie îşi recrutează, la Galaţi şi Brăila, carnea de tun direct din centrele de ocrotire a copiilor ai căror familii nu au fost capabile să-i îngrijească. Dincolo de tristeţea şi pericolele unei vieţi fără părinţi, dincolo de sfâşierea sufletească pe care abandonul, voit sau forţat de împrejurări, îl produce asupra unui copil, iată că nici măcar securitatea fizică nu le-o asigurăm acestor copii şi tineri. Să ne înţelegem, vina nu este doar a educatorilor şi a celor răspunzători legal de aceşti copii. Vina este a noastră, a tuturor. Nepăsarea cu care împingem soarta acestor copii în cel mai ascuns cotlon al propriilor minţi, spunându-ne doar "Săracii, n-au avut noroc!" şi eventual, în cel mai bun caz, donând ceva pentru vreo campanie umanitară înainte de Paşti şi de Crăciun, ne costă pe toţi. În loc să devină membri funcţionali ai societăţii şi părinţi minunaţi ai unor copii care să nu le mai continue destinul, foarte mulţi dintre tinerii din sistemul de protecţie al statului ajung să se prostitueze. Banii, evident, se duc, în totalitate, la proxeneţi, iar tinerii traficaţi sunt captivi într-un sistem ilegal care vine să îl înlocuiască pe cel care oricum i-ar fi aruncat în lume la 18 ani (măsurile prelungite de protecţie până la 26 de ani fiind doar pentru cei care studiază la zi, fără taxă). Să fim serioşi, să ne uităm la propriii copii sau la cei ai prietenilor, câţi dintre ei pot fi complet independenţi de părinţi la 18 ani, în sensul de a avea un loc de muncă stabil, pe termen nelimitat, din care să fie în stare să plătească o chirie?

Nici nu e de mirare că atât de mulţi copii din sistemul de plasament devin victimele prădătorilor sexuali de toate genurile. Pe lângă imperfecţiunile sistemului de supraveghere din structurile în care ei trăiesc, mai apare şi veşnica întrebare pe care şi-o pun şi părinţii adolescenţilor care au şansa de a trăi în familie. Câtă libertate îi dau copilului meu devenit adolescent? Dar, dacă de cele mai multe ori mama şi tata îşi cunosc bine copiii şi simt/văd/observă orice modificare de comportament, în cazul sistemelor de protecţie, copilul nu doar că nu are asemenea oameni în jur decât în rare cazuri, dar angajaţii respectivi au rareori timpul necesar să observe aşa ceva la toţi copiii de care se ocupă. Carenţele emoţionale îi vulnerabilizează acut; copiii care se ştiu iubiţi nu vor căuta iubire la vreun lover boy, dar cei care doar iubire vor o vor căuta oriunde. Iar preţul plătit de ei astăzi ne va costa pe toţi mâine.

Citit 1794 ori Ultima modificare Joi, 25 Noiembrie 2021 09:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.