Şi-o joacă pe deget, şi-o răsuceşte de zor, iar uneori pare, de-a dreptul, că se „ţine” de ea, ca de-o ancoră. Despre verigheta preşedintelui Klaus Iohannis vorbesc! Da, ştiu avem un război în coastă, refugiaţi care au nevoie de ajutorul nostru - başca necăjiţii noştri - o ţinem din criză în criză, din pandemie în isterie, nu ne mai vedem capul din necazuri, şi pe mine mă roade verigheta preşedintelui. Uite că da. Pentru că un gest, un tic nervos, poate dezvălui sau transmite mai mult decât declaraţiile pe care le face ori deciziile pe care le anunţă şeful statului. Aşa am învăţat eu la facultate.
Ca să fiu cinstită, recunosc că şi eu obişnuiesc să-mi răsucesc pe degete şuviţa de la tâmpla dreaptă, când mă-nghesuie grijile. Şi încerc cât pot să-mi stăpânesc ticul, iar când nu, îmi atrag atenţia prietenele. Dar eu nu-s preşedinte de ţară. Pe care, în cele mai recente imagini, l-am văzut cum păşea pe covorul roşu, alături de vicepreşedintele SUA, Kamala Harris: distinsa doamnă îşi ţinea lejer mâinile pe lângă corp, al nostru preşedinte avea treabă la verighetă.
Poate că era emoţionat - o să-mi spuneţi - că nu-ţi vine în fiecare zi o asemenea personalitate americană, care să zică despre ţara ta că-i „extraordinară în generozitatea şi curajul” dovedite în contextul conflictului Rusia - Ucraina. Şi poate că masatul verighetei şi a inelarului stâng constituie modalitatea lui de a-şi mai stăpâni nervozitatea.
Aceeaşi „preocupare” pentru verighetă i-am sesizat-o în mesajele transmise când pandemia făcea valuri-valuri. Şi în mesajul de Anul Nou! Şi, să fim serioşi, acela era înregistrat, nu live, deci puteau consilierii personali să-i zică: „Lăsaţi-vă verigheta în pace, domn’ preşedinte!”.
Poate că expres n-o fac. Pentru că în apariţia teutonă, ca să nu spun scorţoasă, a preşedintelui - alintat de unii „Robo”, de la robot - răsucitul verighetei poate fi gestul care trădează că are şi el slăbiciuni şi anxietăţi ca orice om.
Fireşte, specialiştii în comunicare non-verbală ar avea multe de spus despre modul în care preşedintele se trage de verighetă şi de inelar... chiar şi când poartă mănuşi. Poate-i felul lui de a-şi frânge mâinile, cum se zice în popor, de grija noastră! Între noi fie vorba, între azvârlitul paltonului pe aeroportul din Paris ori lăsarea lui pe masă, la ditamai summitul COP26, muncitul verighetei se mai poate trece cu vederea.
Şi totuşi, mi s-a părut mie? Când zicea de pandemie, preşedintele răsucea verigheta spre noi, iar când a zis de NATO o învârtea spre dânsul? În fond, e verigheta preşedintelui, nu-i de colo...
