Cioată-n colț la Primărie și-alte două buturugi peste drum, în fața județenei PSD. Cioate proaspete la doi pași de sediul municipalităţii, în dreptul monumentalei Case Serfioti. Zece pași mai în spate, doi arbori uscați se pregătesc, pesemne, să devină cioate. Când le-o veni și lor rândul la drujbă…. Cioată lângă cioată, copac uscat, tei încă vii, în floare, și-o altă cioată. Lemne uscate vechi, buturugi proaspete cu rumeguș în jur, arbori încă verzi, copaci care trag să moară sau care se-ncăpățânează să trăiască și câțiva fragili puieți, cărora orice boare de vânt amenință să le spulbere frunzulițele. E doar o parte mică din priveliștea de pe strada Domnească… Și încă-i bine!
Ați avut vreodată curiozitatea să numărați câte cioate au rămas din arborii de la Spicu și Romarta? Mie mi-au ieșit 13 la socoteală. Bag mâna-n foc, n-am pus nimic de la mine! Dar aș putea să jur că mi-a scăpat cel puțin vreuna. Au rămas goale trei dintre ghivecele rotunde din beton, construite în jurul a trei magnolii. Din magnolii a mai rămas acum doar cioata. Nu că s-ar simți prea bine magnoliile rămase. Le poți număra frunzele, sărmanele de ele! Ca o bășcălie a sorții, unele cioate păstrează încă inelul acela de plastic, care ar fi trebuit să protejeze copacii care au fost de agresivitatea lucrărilor de modernizare. Acum îmi vine să cred că le-au pus semn, să știe de unde să-i scurteze trei ani mai târziu…
Da, știu! Arborii se mai și usucă, și e normal să fie tăiați înainte de a se prăbuși peste cineva sau ceva. Arborii se mai îmbolnăvesc și mor, că nici betonul nu-i etern pe lumea asta. Dar altceva mă doare. Că nu facem nimic pentru a le prelungi existența. Să-i văd udați, să văd cum li se mai afânează pământul bătătorit la rădăcină, dar nu cu buldozerul! Să văd că li se mai pune un îngrășământ, un tratament! Și aproape că-mi vine să-i întreb pe gălățenii care se reped să jumulească florile teilor: da’ ce-ați făcut voi pentru copacul acela ca să înflorească? Măcar o vorbă bună să-i fi spus…
Parfumul Teilor? Putem să-i spunem în curând Parfumul Cioatelor. Sau Amintirea Teilor de care prea puțin ne-a păsat. "La Galați, arborii sunt mai sensibili. Nu le priește betonul", glumesc unii gălățeni, în vreme ce alții o spun cu subiect și predicat: "Nu contează că vreți să plantați miliarde de arbori, dacă turnați beton sau asfalt în jurul lor, se usucă. Arborii au nevoie de apă, nu cresc doar din vorbe și vrăjeală"...
Mă uit în jur și mi se pare că au trecut pe-aici eroii de poveste Sfarmă-Piatră și Strâmbă-Lemne. Și-am rămas doar cu Cioată. Orașul lui Cioată.
