Oricând te poţi trezi în pielea lui Buhnici

Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Buhnici îşi cere scuze public pentru declaraţiile pe care le-a făcut despre vergeturi, ţâţe şi buci, dar şi despre nevasta lui care arată "ca o minoră". Omul chiar îşi cere scuze, nu glumă. Nu o scaldă că era băut sau că ar fi consumat ceva, recunoaşte că a avut un moment în care a fost "grobian" şi că, pur şi simplu, a vrut să şocheze. Omul speră că astfel poate scăpa de oprobriul public care s-a tot adunat de câteva săptămâni ca un bulgăre, din ce în ce mai mare, care riscă să-l zdrobească pe el, dar şi pe familia lui. A devenit mai celebru decât Covidul şi decât războiul din Ucraina. Şi nu în sensul bun. El însuşi recunoaște că a plătit şi că încă plăteşte cu vârf şi îndesat.

Nici eu nu sunt de acord cu ce a zis. Însă, comparativ cu daunele făcute, preţul plătit mi se pare mult prea mare. Sunt oameni care au rănit mult mai mult, care şi-ar fi meritat, într-adevăr, toată această baie de oprobrii publice, însă se pare că au fost ceva mai norocoşi.

Nu să-i iau apărarea lui Buhnici mă interesează. Ci faptul că ar trebui să ne temem toţi de această fiară numită social media. Nimeni nu spune că nu ne aduce beneficii. Dar folosită aiurea poate distruge vieţi, te poate distruge pe tine, pe mine, pentru un fleac. Pentru două vorbe aruncate din spirit de frondă. Prin urmare, toţi ar trebui s-o folosim cu măsură, pentru că nu se ştie când am putea fi în locul lui Buhnici, fără măcar să visăm.

În acest sens, v-aş recomanda să vedeţi un minunat film făcut de un gălăţean de-al nostru, măcar din mândrie locală să vă duceţi, oricând aveţi avea ocazia. E vorba de "Dog Poop Girl" a lui Andrei Huţuleac, un actor care ne dă o mulțime de motive de mândrie, fiind premiat de UNITER în mod repetat. Filmul de care vă spun este prima experienţă a sa ca regizor, în care au jucat inclusiv profesorii săi de la facultate, în semn de apreciere şi de sprijin, film care a fost premiat la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri. Pelicula pornește de la o întâmplare reală în care o femeie a fost linşată mediatic luni la rând din cauza "cornuleţelor" lăsate în public de câinele ei. Era cât pe ce să-şi pună capăt zilelor. Prin urmare, gândiţi-vă bine înainte să luaţi în mână bolovanul cu care aruncaţi.

Citit 1716 ori Ultima modificare Marți, 26 Iulie 2022 19:37

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.