Să faci piața a devenit o adevărată aventură. Știi cu câți bani pleci în buzunar sau pe card, dar nu știi cât îți mai rămân după ce îți cumperi cele de trebuință. De foarte multe ori, observi că ai ajuns să plătești dublu față de cât cheltuiai pentru aceleași produse în urmă cu numai câteva luni. E clar pentru toată lumea că totul ni se trage de la explozia tarifelor la gaze, combustibili și electricitate. Dar mai putem adăuga pe lista "vinovaților" războiul din Ucraina și unele măsuri luate fără cap în perioada pandemiei, măsuri care au reușit să pună pe butuci sectoare întregi ale economiei. Or, în economie nu e ca în bucătărie, unde apeși pe comutator și aprinzi din nou lumina, la fel ca înainte. În economie nu există un astfel de buton. Sunt mii de firme care nu au mai reușit să-și revină după șocul prelungit și care acum agonizează sau care, mai rău, au tras obloanele definitiv. Situația are efecte dramatice și asupra salariaților, iar iarna care stă să vină nu ne dă decât fiori reci.
În aceste condiții, marile organizații sindicale încep din nou să ridice tonul. Deocamdată nu bate nimeni cu pumnul în masă în fața guvernanților, dar se pare că nici mult nu mai este până atunci.
O cerință comună este creșterea salariilor. Li s-a solicitat deja autorităților să urmeze exemplul Germaniei și să crească salariul minim, în contextul în care directiva privind salariul minim european și negocierile colective a primit aprobarea finală. De la 1 octombrie, Germania a majorat salariul minim cu 15% pentru 6,64 milioane de lucrători. România trebuie să se „miște” și ea. Este obligată să verifice dacă salariul minim legal mai ține cont de puterea de cumpărare și de costul vieții. „Spoiler alert”: nu, nu ține cont, cu salariul minim nu ai nicio șansă să trăiești, să mănânci, să-ți plătești facturile și să ții un copil la școală.
Directiva europeană impune statelor membre să combată distrugerea sindicatelor, iar țările cu o acoperire a negocierilor colective sub 80% trebuie să elaboreze un plan de acțiune pentru a sprijini negocierea colectivă. În România, nivelul de acoperire al negocierilor colective este de-a dreptul anemic, doar 20% dintre lucrători beneficiind de prevederile unui contract colectiv de muncă. Astfel modificarea Legii dialogului social (L62/2011) pentru deblocarea negocierilor colective la toate nivelurile este urgentă.
Vestea bună în ceea ce privește deblocarea acestor negocieri colective este că decizia nu mai stă doar în „pixul” guvernanților. Este un jalon în cadrul PNRR, care are termen până la sfârșitul anului. Adică e o măsură pe care România este obligată să o implementeze, chiar dacă autorităților nu le convine prea mult. Că, dacă le-ar fi convenit, ar fi făcut acest lucru în anii care au trecut și în care sindicatele au vorbit la pereți.
