Tu dă-ne bani! Vedem noi pe ce-i cheltuim

Tu dă-ne bani! Vedem noi pe ce-i cheltuim
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

"O reușită - mai în glumă, mai în serios - e că n-am dat faliment ca administrație", declara, la finele anului trecut, primarul Ionuț Pucheanu. De vorbele lui mi-am adus aminte citind noua listă a investițiilor pentru care Primăria a primit, vara trecută, undă verde din partea aleșilor ca să se împrumute. Dacă atunci erau opt obiective de investiții, acum sunt 16! Dintre care unele începute, altele doar contractate și una chiar finalizată! Or mai fi rămas sume neachitate către constructor...

Numai că, din investițiile prinse în vară pentru creditare, una rămâne în alocarea... goală: toate cele 10 milioane de lei care fuseseră repartizate modernizării Cimitirului "Eternitatea" vor fi redirecționate spre alte obiective. Firește, modernizarea cimitirului nu "arde". Putem muri liniștiți și - dacă mai încăpem, de-a curmezișul ori printre alei - ne putem dormi somnul de veci şi într-un cimitir nemodernizat.

Însă nu e prima dată când banii prevăzuți pentru o investiție ajung în alte părți. Există precedente serioase. Cu riscul de a fi acuzată că dezgrop morții - scuzați contextul - o să amintesc de cele 25 de milioane de lei dintr-un împrumut de 100 de milioane de lei, alocate în 2017 pentru achiziția de autobuze, din care, în doar doi ani, n-a mai rămas niciun sfanț, pentru că suma a tot fost diminuată. Cele 25 de milioane nu s-au pierdut, au fost direcționate către alte investiții, care nu figurau în lista inițială pentru care s-a luat creditul.

Autobuze am spus? Se pare că atrag ghinionul când e vorba de bani împrumutați. Dovadă ce s-a întâmplat în vara lui 2021, când dintr-un alt credit de 100 de milioane de lei, contractat integral pentru proiecte europene, au fost alocate de urgență 20 de milioane de lei pentru plata celor 20 de autobuze hibrid. Pentru că Primăria fusese somată să le plătească și-i sufla vântul prin buget.

În concluzie, la Galați, e deja o tradiție ca banii împrumutați pentru anumite obiective să ajungă, în realitate, la altele. Care devin prioritare sau urgente, doar se știe: socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Doar că noi, cetățenii, suntem cei care plătim ratele, dobânzile și cheltuielile aferente, spre deosebire de autorități, care decid, din mers, în ce direcție se duc sau se întorc banii. Un soi de învârtita, dar cu bani împrumutați și cu obiective care se tot schimbă, că doar boul e consecvent în viață.

Prin urmare, dacă legea n-ar cere o listă (adaptabilă) de investiții, pentru autorități ar fi mai simplu. S-ar duce la bancă și-ar spune de la obraz: "Tu dă-ne banii! Vedem noi pe ce-i cheltuim".

Citit 2303 ori Ultima modificare Vineri, 17 Februarie 2023 19:08

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Doar nu dau bani din buzunarul lor
    Duminică, 19 Februarie 2023 14:58
    109.166.137.***
    Cum ar veni, mergi la bancă și te îmrumuți de bani, punând gaj apartamentul, numai că Primăria pune gaj la banii împrumutați, taxele și impozitele gălățenilor în permanență creștere, că de, tot nu conteză dacă merg acasă, nefiind aleși la următorul scrutin din 2024.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.