De ceva vreme, au revenit în spaţiul public discuţiile despre o nouă împărţire administrativ-teritorială a României. Nu e prima oară şi, probabil, nu va fi nici ultima când se vorbeşte despre o regionalizare a ţării, cu judeţe mai mari şi mai puţine, cu oraşe şi comune stabilite în funcţie de numărul de locuitori.
Numai dacă ne uităm la judeţul Galaţi, observăm că am rămâne cu doar două oraşe în loc de patru (Bereşti şi Tg. Bujor sunt departe de pragul de 10.000 de locuitori), dar şi cu numai jumătate din cele peste 60 de comune (doar 17 au peste 5.000 de locuitori, iar celelalte ar rezulta prin comasare). Avem, e drept, şi câteva comune cu populaţie de oraş (Matca şi Pechea, în primul rând), dar nu cred că statutul urban le-ar aduce mari avantaje, aşa că e puţin probabil să-şi dorească schimbarea.
Indiferent dacă numărul judeţelor ar fi 15 (ca în propunerea Camerei de Comerţ) sau 12 (ca în proiectul depus în Parlament de un deputat USR), Galaţiul ar fi probabil capitală regională, cu Brăila şi Vrancea în subordine (în primul caz), la care se adaugă Buzăul (în varianta a doua), aşa că ar putea fi avantajat.
Ca principiu, o regionalizare de acest tip ar fi necesară, pentru că am ajuns în situaţia în care o mulţime de comune nu fac faţă cheltuielilor curente şi trebuie să li se aloce permanent bani pentru a subzista. O administraţie mai suplă ar putea să facă faţă cu siguranţă tuturor sarcinilor, pentru că actualele scheme de personal sunt umflate cu rude, pile şi tăietori de frunze la câini, la care se poate renunţa fără probleme. Ba chiar profesioniştii din sistem ar putea să se mişte mai repede, pentru că nu le-ar mai pune beţe în roate diverşi neaveniţi.
Numai că aceste comune reprezintă vectori importanţi în alegeri, mai ales în cele locale, unde primarii şi oamenii pe care-i au sub control sunt determinanţi de cele mai multe ori pentru rezultatul unui scrutin. Iar în pragul unui an electoral e foarte puţin probabil să se schimbe ceva, mai ales că numărul de sinecuri creşte în România pe zi ce trece, mai ceva decât Făt-Frumos.
În aceste condiţii, visul de regionalizare va mai rămâne multă vreme la acest stadiu, cu scuza bine cunoscută de-acum că presupune un proces de lungă durată care necesită inclusiv schimbarea Constituţiei. Singura şansă ar fi, poate, o condiţie din partea instituţiilor europene legată de vreo finanţare majoră (PNRR, de exemplu), dar sunt convins că şi-atunci vor găsi politicienii noştri o "soluţie", aşa cum se întâmplă acum în cazul pensiilor speciale sau în trecut cu regiunile de dezvoltare, care s-au dovedit structuri total ineficiente, din cauza modului politicianist în care au fost realizate. Eventual, s-ar putea "inventa" o supraconducere fără desfiinţarea celor judeţene, ca să mai poată fi angajaţi nişte sinecurişti în plus. Iar până atunci se poate "distruge" ideea, învrăjbind poporul cu stupizenii din categoria asupririi brăilenilor de către gălăţeni...
