Ni se face rău la volan, dar vrem permis

Ni se face rău la volan, dar vrem permis
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Tot mai multe accidente au ca protagoniști persoanele vârstnice, care, indiferent că recunosc sau nu, uneori nu mai au abilitățile necesare pentru a putea fi niște buni participanți la trafic.

Din păcate, după expirarea valabilității permisului de conducere, legea prevede că șoferii își pot reînnoi documentul doar cu o vizită medicală, fără a exista alte examinări care să ateste capacitățile de conducător auto. Din acest motiv, șoferii, unii dintre ei cu vârste de peste 70 de ani, trec de vizitele medicale, efectuate în multe cazuri doar pe hârtie, și își continuă ”cariera” la volan, chiar dacă reflexele și atenția nu mai sunt la capacitatea din tinerețe, lucru care pune în pericol siguranța în trafic.

O asemenea situație s-a petrecut chiar în luna martie a acestui an, atunci când un bărbat în vârstă de 71 de ani a provocat un accident soldat cu o persoană rănită, din cauza faptului că i s-a făcut rău la volan. Aceste situații, care se pot transforma în tragedii, ar putea fi evitate dacă s-ar realiza periodic vizite medicale riguroase care să examineze atent starea de sănătate a șoferilor care umblă pe străzi nestingheriți, fără să realizeze că pun vieți omenești în pericol, și, nu în ultimul rând, își riscă propria viață, din comoditate și mândrie. Nu de puține ori au fost înregistrate accidente în care au fost implicați pietoni care traversau regulamentar trecerea, însă nu au fost observați de șoferii care nu recunosc că nu mai sunt apți să fie participanți la trafic și că reflexele și vederea i-au lăsat, din păcate, odată cu înaintarea în vârstă.

O altă situație foarte des întâlnită sunt conflictele din cauza lipsei de atenție a bătrânilor, care de cele mai multe ori se sfârșesc cu înjurături și chiar altercații. Este adevărat că și șoferii tineri provoacă accidente de acest tip, însă cele mai dese sunt provocate de șoferii trecuți de a doua tinerețe, care nici măcar nu mai sunt la curent cu legislația rutieră în vigoare, pentru că s-au schimbat multe lucruri de când au dobândit ei permisul de conducere. Iar cum o reexaminare nu există, decât dacă este comisă o abatere rutieră care are drept consecință suspendarea permisului, este imposibilă depistarea persoanelor care nu mai țin pasul cu noile reglementări și care conduc din amintiri. Vârstnicii nu vin să-și predea permisul, legea tolerează, iar acest lucru nu poate decât să ne îngrijoreze. Oare trebuie să așteptăm să aibă loc o catastrofă pentru a se schimba ceva?

Citit 2090 ori Ultima modificare Duminică, 21 Mai 2023 14:06

15 comentarii

  • postat de Beatrice
    Miercuri, 24 Mai 2023 11:26
    192.168.10.***
    Categoria cu cel mai mare număr de deținatori de permis cat. B este intre 31 si 50 de ani, conform DRPCIV: circa 3,54 de milioane de persoane. Pe locul al doilea se situează categoria de vârsta 51 - 70 de ani, unde erau, la finalul lui 2019, 2,11 milioane de șoferi care dețineau permis cat. B. De asemenea, 1,31 milioane de persoane cu vârsta cuprinsa intre 21 si 30 de ani dețineau, anul trecut, permis cat. B, precum si 619.213 persoane cu vârsta de peste 71 de ani.
    0
    0
  • postat de Beatrice
    Miercuri, 24 Mai 2023 11:24
    192.168.10.***
    Sunt mai mulți tineri care provoacă accidente în statistici pentru că, numeric, mai mulți tineri posedă permis, față de persoanele în vârstă, trecute de 70 de ani. Deci asta nu însemnă că sunt mai buni șoferi persoanele în vârstă, ci doar că sunt mai puțini care posedă permis și circulă constant, față de cei tineri.
    0
    0
  • postat de Adam
    Marți, 23 Mai 2023 08:41
    45.189.108.***
    "E dreptul lor , asa cum si noi vom fi intr-o zi in locul lor . E dreptul lor dar si Raspunderea lor in caz de accident ." Bine spus, Multumesc frumos!!!
    0
    0
  • postat de Gigel
    Marți, 23 Mai 2023 08:30
    5.13.165.***
    @florin: foarte multi nu intra in statistica pentru ca reusesc ceilalti din trafic sa-i ocoleasca la timp. Nu e vorba de statistica, in afara de clisee mai stii ceva? Mai iesi de sub piatra.
    0
    0
  • postat de florin
    Luni, 22 Mai 2023 20:00
    86.124.203.***
    Da ma Gigele tu ești cel mai tare!!!!Ești unul din analfabeții functionali care nu pot sa înțeleagă o statistica!Gigel!!!!
    0
    0
  • postat de Gigel
    Luni, 22 Mai 2023 18:22
    5.13.165.***
    Ce importanta are ca nu se drogheaza daca au cate 7 pastile de luat, nu mai au reflexe si nici nu mai percep distantele? Cu ce sunt mai in siguranta? Nu e zi sa nu intalnesc in trafic, cred ca nu sunt singurul, batrani care nu se asigura, nu semnalizeaza, se baga aiurea in intersectii sau trec pe rosu. In 2 zile am vazut in parcarile alea noi facute pe langa fostul oficiu farmaceutic 2 mosi, unu cu un Corsa albastru si unu cu un Logan rosu, care se chinuiau sa parcheze desi erau 3 locuri consecutive libere. Nu au reusit decat dupa ce s-au chinuit niste minute bune.
    0
    0
  • postat de marr
    Luni, 22 Mai 2023 17:19
    86.124.200.***
    Cel putin varstinicii nu se drogeaza la volan . Inainte de 89 era chiar ok ptr ei sa conduca . Orasul avea incomparabil un trafic mai lejer . Acum e riscant ...Multe alte masini , multi pietoni .
    E dreptul lor , asa cum si noi vom fi intr-o zi in locul lor .
    E dreptul lor dar si Raspunderea lor in caz de accident .
    0
    0
  • postat de Statistic , nu conduc la accidentele grave
    Luni, 22 Mai 2023 17:13
    109.166.134.***
    Ce-am citit din statistica poliției circulație. Cele mai multe accidente în care sunt implicați persoanele în vârstă, sunt în primul rând la traversarea drumurilor rutiere ca pietoni, traversare pe marcaj sau nu, apoi persoane în vârste pe biciclete sau pe lângă, apoi, căruțași. Majoritatea accidentelor sunt pe drumurile rurale, mai puțin urbane. La volan, persoanele în vârstă conduc cu atenție mai mare, nu sunt prinse băute sau consumând substanțe interzise la volan sau conducând cu viteză excesivă, nici în accidentele în care sunt implicați ca pietoni, bicicliști sau căruțași.
    0
    0
  • postat de nicolae
    Luni, 22 Mai 2023 11:07
    95.76.16.***
    Posesia permisului auto nu da dreptul, nici tinerilor, nici varstnicilor de a conduce teribilist sau de a participa la raliuri, ori cei tineri tocmai asta fac. Cat despre conduita preventiva, agresivitatea la volan, politetea rutiera, conducerea sub influenta alcoolului sau si a altor substante, ca sa nu mai vorbim de experienta, comparatiile dintre cele doua categorii de varsta sunt elocvente , conform statisticilor si a analizei cauzelor care genereaza evenimente cu urmari grave.
    0
    0
  • postat de Iordache
    Luni, 22 Mai 2023 09:44
    95.76.59.***
    "Tot mai multe accidente au ca..."! Serios?
    Statistica sustine ca tinerii aflati la volan constituie principala categorie ce a devenit un pericol pentru siguranta rutiera. Din motiv de limitare caractere in coment nu pun link-uri. Alte cauze mult deasupra varstnicilor sunt infrastructura ca si inexistenta, coruptia si incompetenta din zona eliberare permis si politii rutiere, justitia dupa ureche si legislatia!
    0
    0
  • postat de florin
    Luni, 22 Mai 2023 08:48
    86.124.203.***
    Virste vinovati accidente:
    Minori-9%
    19-25 ani-17%
    26-35 ani-23%
    36-45 ani-20%
    46-55 ani-13%
    56-65 ani-7%
    66-85 ani-11%
    82% din accidente sunt produse de cei pina la 55 de ani!!!Putem face ca aceste categorii de virsta sa fie mai responsabili la volan?
    0
    0
  • postat de florin
    Luni, 22 Mai 2023 08:41
    86.124.203.***
    ..In materie de varsta a vinovatiilor, statistica este relativ echilibrata, cu persoanele intre 55 si 65 de ani avand cel mai mic procent (7%), iar cele intre 26 si 35 de ani cel mai mare procent (23%). Merita mentionata si discutata prezenta a 9% dintre minorii responsabili pentru accidente.''
    0
    0
  • postat de Catalin
    Luni, 22 Mai 2023 07:34
    94.66.29.***
    Când conduc prin Galați, și mie mi se mai face rău, la 35 de ani. Numai smecheri care fac slalom printre mașini care merg regulamentar, flashuri când mergi cu viteza legala pe banda1, mers sub viteza legala pe banda 2 ca să nu cumva sa le sara roata. Nu suntem departe de India. Cum sa nu ți se facă rău?
    0
    0
  • postat de Misu
    Luni, 22 Mai 2023 06:50
    193.230.156.***
    Ne îngrijorăm pentru bătrâni, că nu mai știu legislația rutieră, dar analfabeții cu bolizi puternici, care au obținut carnetul cu șpăgi grase nu îngrijorează pe nimeni. Din cauza copacilor nu mai vedem pădurea.
    0
    0
  • postat de ro
    Luni, 22 Mai 2023 00:21
    5.13.168.***
    Asteptam sa vedem anchete nu pareri. Cati soferi sunt vinovati, pe grupe de varste si in procente din numarul total de soferi din acea grupa de varsta? Dar dupa nr de km parcursi intr-un an? Se da nota de trecere pentru reflexe? Conducerea preventiva nu inseamna reflexe.
    Masina este o necesitate. Atat pentru tineri cat si pentru cei in varsta. Iar cei in varsta fac mult mai putini km decat cei tineri....
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.