Cine-a trecut în ultimele zile prin supermarketuri a avut surpriza să vadă o mulţime de produse listate la preţuri reduse cu 50%. Primul gând care-ţi vine în minte este că acestea se află pe ultima sută de metri a perioadei de valabilitate, însă nu este deloc aşa. De altfel, produsele în prag de expirare au, de regulă, un sector rezervat în mai toate marile magazine.
Şi-atunci de ce se întâmplă acest fenomen, înainte chiar de faimoasa reducere a preţurilor la alimentele de bază, pe care premierul Ciolacu a anunţat-o pentru luna august? Reducere care, am mai spus-o, va fi un eşec, aşa cum au fost mai toate încercările politicienilor de a reglementa economia de piaţă.
Explicaţia înjumătăţirii preţurilor din aceste zile este, de fapt, mult mai simplă. Este, pur şi simplu, o răzbunare a cărţilor de economie, pe care patronii români n-au catadicsit să le citească nici după ce s-au lansat în afaceri. Practic, profitând de pandemie, război şi criza energetică, afaceriştii români şi-au propus să dea lovitura şi au majorat preţurile, cel mai adesea nejustificat, până la valori care au trecut dincolo de puterea de cumpărare a populaţiei. Se impune şi precizarea că toate mărfurile ale căror preţuri s-au dublat în ultimii doi ani sunt produse în România sau, în cel mai rău caz, sunt procesate în ţară.
Exemplele sunt nenumărate şi le-au observat toţi cei care au trecut mai des de o dată la câteva luni prin supermarketuri. Mi-a rămas în minte o prăjitură pe care obişnuiam să o cumpăr, care s-a scumpit brusc de la 11 la 22 de lei, iar în scurt timp ne-a fost servită cu 16 lei, preţ trâmbiţat ca mare reducere. A rămas însă în rafturi, ca multe alte produse pe care patronii fără noţiuni minime de economie au încercat să le bage pe gât consumatorilor la preţuri de îmbogăţire rapidă. Banca Naţională a găsit chiar şi un nume fenomenului - greedflation (de la englezescul greed - lăcomie).
Şi-aşa s-a ajuns la "minunea" cu 50%, pentru că producţia merge şi marfa trebuie vândută. Poate-aşa se stabileşte şi preţul pe care consumatorii sunt dispuşi să-l plătească, pentru că şi ei fac parte din ecuaţia economiei de piaţă, realitate pe care oamenii de afaceri români n-au prea luat-o în considerare până acum. Aşa se face că avem iar lapte chiar sub 3 lei (de la 5,50 lei), brânză de 20-25 de lei (de la peste 40), caşcaval de 25-30 de lei (de la 40-45), ulei de 4-5 lei (după isteria care l-a dus la 10-12 lei), cam ca acum vreo doi ani. Pentru că, deşi salariul mediu tot creşte în statistici, angajaţii de la baza piramidei nu prea s-au bucurat de majorări semnificative. Iar ei formează cea mai mare parte a cumpărătorilor, nu cei cărora li se adresează LVMH, care nici n-ar băga de seamă nici o triplare a preţului la produsele astea de 2 lei.
