Nu vă gândiţi la cineva anume, că nu se face! Aveţi doar puţintică răbdare. Aşadar, discutăm despre categoria piticul de guvernare. Unde trăieşte el şi cum poate fi recunoscut.
Specia umană băştinaşă va trebui să cuprindă, pe lângă dive de consum, neveste şi ex-neveste, iubite, amante, piţipoance, cocalari, porneturi şi modele reşapate chirurgical, noua specie politică: piticul de guvernare.
Piticul de guvernare poate fi întâlnit în toate sferele lumii înconjurătoare. Nu e neapărat mic de înălţime! Piticul de guvernare poate avea şi dimensiunile fizice ale lui Miron Mitrea, un tip observabil inclusiv din avion, dar tot pitic rămâne.
Spre deosebire de piticul porno, care e mult mai simpatic şi se dezbracă de haine, piticul de guvernare e gol-goluţ, dar pe dinăuntru. Asta chiar dacă la exterior geme de Armani, Versace, ori cine ştie ce firme de haine exclusiviste, aduse de prin marea lume special pentru dânsul.
Piticul guvernant este pitic la suflet, pitic la înţelegerea pentru cei sub condiţia lui umană de pitic flămând de bani publici, pe care îi haleşte cu poftă pantagruelică de sub nasul naţiunii. Dar piticania guvernantă se arată mereu pe la televizor nevinovată ca Fecioara din icoană: „Nici bani n-a păpat, nici gura nu-i miroase!”.
Se îndeletniceşte doar cu proiecte. De viitor. Şi, când nu-i ies, e mereu altcineva vinovat. Piticul de guvernare nu e mobilat nici emoţional. Cu mintea lui mică şi simţirea puţină nu poate pricepe dramele celor mulţi care au crezut în el şi l-au votat. Şi l-au aşezat pe el, pe pitic, cu posteriorul direct pe guvernare.
Incapabil de empatie adevărată, piticul lăcrimează generos doar când ajunge în opoziţie, de unde suferă copios şi se zvârcoleşte televizat pentru fiecare oftat popular care (rar) îi ajunge la urechi sau despre care îi povestesc consilierii personali.
Piticul de guvernare nu are un nume, ci un partid pe care îl slăveşte şi respectă contra cost. Contra costul nu se confundă cu para-ndărătul. Contra costul e din bani publici, para-ndărătul din banii cui ştie când şi cum să dea.
Specie nouă, pe cale de înmulţire prin spori, piticul de guvernare prosperă, beneficiază, controlează. Alţi pitici. Indiferent de statura lor, cei din eşalonul doi se piticesc singuri, de bună voie, ca să arate ca şeful. Subcategoria piticilor de viitor studiază la şcoala vieţii de partid şi sapă conştiincios la temelia… liderilor.
Ştiţi ce-aş face eu cu toţi piticii care inundă programele de ştiri? I-aş transforma în pitici de grădină. Haioşi şi inofensivi. Dar tare mi-e teamă că în locul lor se vor „pitici” sufleteşte şi guvernamental alţii. Mai mulţi. Ce, vă imaginaţi că la pitici nu se schimbă ştafeta?
