Doi ani apocaliptici

Doi ani apocaliptici
Evaluaţi acest articol
(41 voturi)

Încă vreo 20 de drone kamikaze și câteva rachete balistice rusești s-au abătut asupra orașelor ucrainene, pe linia frontului sute și sute de oameni își pierd viața, iar în timp ce Putin își decorează ”forțele eliberatoare”, cancelariile europene se întreabă până unde vor merge ambițiile regimului de la Moscova.

De doi ani de zile, aceasta este realitatea apocaliptică a războiului! Știrile de pe front aproape că nu mai șochează astăzi, au intrat într-un soi de ”banalitate” a distrugerii perpetuate zi de zi. Ne-am obișnuit cu moartea ce-și ia fără milă obolul, am căpătat ”toleranță” la suferința semenilor, iar regimurile totalitare tot mai vocale care se ridică în lume devin parte a acceptării într-o lume în care erau de neacceptat!

Să nu ne iluzionăm, însă, că tot acest tăvălug ucigător se poate întâmpla doar altora și niciodată nouă! ”Lecțiile de istorie” pe care le dă Putin când își justifică invazia asupra Ucrainei sunt multiplicate sub multe alte chipuri și de alți tirani în devenire. Să luăm aminte la ”solidaritatea” cu Rusia a unor state precum Coreea de Nord, Iran, India, de duplicitatea și jocul geopolitic pe muchie de cuțit al Ungariei, Turciei și nu numai.

Războiul dintre Rusia și Ucraina nu este ”un simplu război”, ci un război între două lumi. Vom trăi într-o lume în care dictatura poate (re)scrie istoria prin forța armelor sau o lume în care ideea de dreptate sau egalitate nu sunt doar vorbe goale?

Cu mare greutate s-a clădit o lume bazată pe normele dreptului internațional. Putin și alții ca el vor o altă ”ordine mondială”, bazată doar pe dreptul forței, pe ”regulile” celor mai puternici, în care o crimă, oricât de odioasă ar fi ea, poate rămâne nu doar nepedepsită, ci și ”glorificată” ca în vremea tiranilor de altădată!

Să nu uităm însă că tiranii se hrănesc cu ”carne de tun”, iar pe măsură ce puterea le crește, și foamea de putere le devine tot mai mare. Istoria a mai cunoscut astfel de demoni ai popoarelor, iar Putin are toate șansele să intre și el în galeria distrugătorilor lumii, precum Hitler sau Stalin. Noi, aici, la marginea de est a Europei, știm foarte bine ce a însemnat tendințele imperialiste ale Rusiei. Nu trebuie nici să ne ”obișnuim” cu ororile războiului lui Putin.

Moscova imaginează un viitor sumbru pentru Europa. Pentru a-l evita, trebuie să-i sprijinim pe ucraineni! Ei nu luptă doar pentru libertatea lor, ci luptă deopotrivă pentru libertatea și valorile noastre. Victoria sau înfrângerea lor va fi victoria sau înfrângerea noastră!

Citit 1114 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Februarie 2024 18:42

Mai multe din această categorie:

6 comentarii

  • postat de marr
    Joi, 22 Februarie 2024 20:59
    86.124.203.***
    Romania n-are cu ce ...chiar daca ar vrea . Populatia e saraca , conturile's aproape goale , iar Industrie sa faci Ceva - Avion-Tanc-Bocanc sau tractor de arat ...NICI ATAT . Situatia se schimba in VEST - au conturile DOLDURA de bani ,dar nu prea vor sa-i foloseasca.
    0
    7
  • postat de B Cally
    Joi, 22 Februarie 2024 13:37
    86.124.201.***
    Bubuiala intre rusii din est si rusii din vest .
    11
    5
  • postat de șomeru neidemnizat
    Joi, 22 Februarie 2024 09:55
    128.127.117.***
    Am trecut prin comunism .Am trecut si prin anarhia si vremea bunului plac de 34 de ani.Ales prin vot liber .Dacă aleg ce a fost bine in comunism si ce e bine in era bunului plac, posibil să avem o societate perfectă.Fiindcă pentru ,lene,hoție ,beție corupție românul a gasit justificâri mereu.
    1
    16
  • postat de MIMI
    Joi, 22 Februarie 2024 09:00
    86.124.203.***
    Va avea soarta lui Ceaușescu , însă va fi ucis din interior! UN PUCI!
    5
    14
  • postat de Gogu
    Joi, 22 Februarie 2024 08:04
    82.79.117.***
    Rusia aplica ACEEASI politica externa ca si SUA. Isi urmaresc doar interesele proprii.- la fel ca SUA, prin ACELEASI metode ca SUA. Propaganda din media de o parte sau de alta este doar pentru a castiga fiecare adepti si sustinatori. Unele canale media chiar se numesc "independente".
    12
    8
  • postat de florin
    Joi, 22 Februarie 2024 07:25
    86.124.201.***
    De acum 2 ani susțin că acest război se putea evita daca se dorea de lumea așa zis buna!După doi ani UE iese cel mai prost din aceasta perioada!Economia la pămînt și mufata la resurse de SUA care nu iartă UE da gazul f scump,Rusia și China!Acum 2 ani se depindea doar de Rusia!Și mult mai ieftin!
    11
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.