Un subiect controversat al vremurilor actuale este consumul de droguri în rândul adolescenților. O minte "ilustră" a unui şef dintr-un minister anunța recent, în direct la un post național de televiziune, că România a pierdut deja lupta cu acest fenomen și făcea apel la părinți să-și supravegheze mai mult decât până acum copiii, pentru a evita ca aceștia să devină victime ale consumului de droguri.
Trist este, însă, faptul că singurii vinovaţi sunt "anturajul" adolescentului vulnerabil și familia care nu discută suficient cu el. Din punctul de vedere al unui părinte de adolescent, pot să afirm că mă simt în țara mea, în statul care ar trebui să îmi asigure protecție mie și copiilor mei, ca într-o familie în care gospodina e leneșă și ascunde gunoiul sub preș, sperând că nu îl vor vedea musafirii.
Nu neg faptul că anturajul copilului are un rol foarte important, la fel ca și relația cu familia, însă nu poți tu, ca ministru al Afacerilor Interne, să spui că ești legat de mâini și de picioare când vine vorba despre un subiect atât de delicat cum e cel al consumului de droguri.
Un sfat la fel de stupid este ca părintele să nu-i mai dea adolescentului din dotare niciun ban la școală, lăsându-l să-și potolească foamea fie cu pachetul de acasă, fie cu acea gustare primită de la școală. Poate că lipsa banilor din buzunarul copilului la școală ar părea la prima vedere o soluție. Dar în preajma școlilor, o substanță de acest gen poate fi procurată și cu 10 lei. Şi ce te faci când colegul copilului tău vine cu bani de buzunar într-o zi cam tot atât cât i-ai da tu într-o săptămână? Dar ce te faci cu dealerii care le oferă elevilor pliculețele "magice" pe datorie, căci interesul de a-i face dependenţi repede e primordial. Deci varianta cu lipsa banilor de buzunar nu este soluția ca adolescentul tău să fie ferit de riscuri.
Știu, pe umerii familiei cade cea mai mare responsabilitate. Se vorbește în școli despre trierea observațională a copilului, ca pe timpul pandemiei. Adică, profesorul care observă un comportament ciudat al elevului este obligat să anunțe părinții să vină să-l ia acasă. Şcoala clasează astfel problema, iar bietul părinte se dă cu capul de pereți, pentru că accesul la analize medicale este anevoios și destul de costisitor.
Speranța într-un viitor mai sigur, cel puțin din acest punct de vedere, m-ar ajuta să dorm mai liniștită noaptea, în calitate de părinte. Din păcate, cu atitudini precum cea a ministrului, chit că, sub presiunea publică, s-a chinuit apoi să schimbe macazul, siguranța copiilor și a noastră, a tuturor, rămâne la mâna dealerilor.
