„Noi suntem de la Școala Normală care scoate elevi (a)normali”, era una dintre glumițele – nefericite, recunosc! – ale colegilor mei de la viitorul Colegiu „Costache Negri” din Galați. De fapt, noi eram cât se poate de normali. Născuți decreței, crescuți cu cheia la gât, scoși din totalitarismul comunist de Revoluția din ’89, martori la grozăvia Mineriadelor, învățam capitalismul din mers... Și ni se mai urca - din când în când - „democrația” la cap, după cum ne reproșau profesorii. Trăiam „vremuri de tranziție”, așa cum ni se explica. Și aveam perspective spre a fi o nouă „generație de sacrificiu”. Noi eram normali, vremurile nu erau tocmai obișnuite.
Nici acum n-aș spune că s-au „normalizat”. Îmi amintesc de vremurile pe care îmi povestea că le trăise bunica paternă – Marea Unire din 1918, Al Doilea Război Mondial, transformarea României din Regat în Republică, sovietizarea, comunismul, Revoluția din 1989. Nici eu n-aș zice că am trăit degeaba: am prins ani de comunism și democrație, crizele economice, intrarea în NATO și în UE, plecările masive ale românilor peste hotare, pandemia, războaiele de lângă noi. Și mai nou: codurile! O tot ținem, de la o vreme, din cod în cod al extremelor meteorologice.
Am ajuns să mă uit pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) cum mă uitam în vremurile din adolescență la rubrica „Horoscop”. Să aflu cum îmi „merge” azi. Și dacă nu mă uit eu, îmi trimite telefonul avertismente ori alarme meteo.
Am învățat în copilărie, despre anotimpuri: vara e cald, toamna plouă și bate vântul, iarna e frig, ninge și îngheață, dar mai nou, totul a căpătat „cod”. Poate cel mai lung și mai pârjolitor cod a fost cel roșu, de vara asta. Care a pornit galben, a devenit iute portocaliu, a ars ca o văpaie roșie, zile în șir... De-am ajuns să fac o cruce de „Doamne, ajută!” când a virat spre portocaliu și apoi s-a domolit în galben. Toamna a venit și ea cu codurile ei. De vreme rea, de ploi, de potop, de vijelie și de inundații... Mai crunte decât în anii trecuți... deși, cinic vorbind, suntem destul de căliți la capitolul „Vine valul și (ne) ia totul”. A venit de vreo cinci ori până acum...
Ce să vă spun? Că mă simt ca la semafor?! Că am ajuns să-mi fac cruce cu limba-n gură când harta ANM e verde toată și nu s-anunță ori arată vreo stihie la orizont.
Mă întreb dacă nu cumva, cât de curând, și viețile noastre vor primi câte un cod. Cod galben de trai, Cod portocaliu de îngrijorare și Cod roșu de necazuri și suferință. Să ne ferească Sfântul de vreun Cod negru de doliu! În fond, vremea este cum o prognozează mai bine sau mai prost meteorologii. Dar vremurile... ni le mai facem și singuri! La fel și viețile...
