În general, românii par a fi un popor greu de demis. Sunt nenumărate cazuri în care persoane ajunse în posturi de conducere se dau foarte greu plecate din funcția respectivă. Nu a contat că omul acela este specializat în... mere, de exemplu, iar compania de stat la care a fost uns face strunguri sau armament, nu contează că în instituția sau firma respectivă (întotdeauna de stat) poate mai lucrează veri, părinți, fii sau fiice, nu contează că instituția în care ești director are relații de afaceri fix cu firma soțului, sau a soției, sau a vărului... Nici vorbă de vreo umbră de conflict de interese care să-l intereseze pe unsul lui „Dumnezeu de la stat”. El este șef și gata! Și se pricepe și la strunguri și la armament, și la energie, și la căi ferate, și la căi maritime și fluviale, și la deputăție!
Un astfel de personaj numit politic sau pe relații de interes ține cu dinții de scaun. Nu contează că este incompetent sau că habar nu are de domeniul în care a fost pus să „presteze”. Ori că numirea lui nu s-a făcut transparent și respectând în totalitate legea. El se crede cel mai bun în funcția respectivă și de neînlocuit, până la următoarea avansare. Pentru că e musai ca șutul în fund să fie o avansare, nicidecum altfel.
Ca să plece, românul nostru are nevoie de „strigături”, de un scandal în presă, cu dezvăluiri clare despre afaceri necurate ori despre incompetența crasă a personajului. Sau, așa cum se întâmplă în ultimul timp, este nevoie ca UE să ne bată obrazul, înainte de a ne bate punga.
În acest context trebuie citită știrea anunțată de publicația Club Feroviar, cum că președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, Mihai Barbu, și-a dat demisia din această funcție. Este prima demisie anunțată de la o companie de stat, după ce Comisia Europeană a transmis că la mai multe companii, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Transelectrica, au fost numite, în consiliile de administrație, persoane care sunt incompatibile cu funcțiile pe care le dețin, iar procedurile de selecție nu au fost suficient de transparente.
Pentru toate procedurile de selecție de la companiile energetice au fost publicate „anunțuri banale”, la mica publicitate, în zone slab vizibile. Unii membri din comitetele de selecție, atât la energie, cât și la transporturi, erau și candidați. Membrii din comitetele de numire și remunerare erau și în consiliile de administrație, stabilindu-și ei înșiși nivelul de remunerare – sunt doar câteva dintre neregulile semnalate.
Numirile acestea pe prietenii ne pot costa undeva între 300 și 500 de milioane de euro, iar demisionarul Mihai Barbu a declarat pentru Club Feroviar că nu vrea să fie vinovat pentru pierderea banilor din PNRR. E bună și mintea cea de pe urmă, iar exemplul lui ar trebui urmat cât mai rapid și de alții, de sute de ori mai mulți decât cei de pe lista Comisiei Europene.
Pentru că se pare că ne-ar trebui câte un PNRR în fiecare județ ca să scăpăm odată de toți impostorii.
