La noi nu prind rădăcini nici copacii! Ce năzuințe să mai avem de la tinerii sclipitor de inteligenți și de bine pregătiți... Poate alarmist și păgubos, dar acesta a fost gândul dureros care m-a fulgerat zilele trecute. Măsuram din priviri bruma de pământ cu care au fost amenajate spațiile verzi de pe strada Domnească. În fapt, un amestec deloc prielnic de pământ negru, pietriș și resturi de materiale de construcție, realizat de muncitorii firmelor care modernizează strada Domnească. Și, dintr-odată, gândul mi-a zburat la tinerii pe care orașul îi crește, îi școlește și apoi îi trimite în lume... de unde nu mai vin înapoi.
Rădăcini și aripi. Rădăcini ca să nu uite niciodată de unde vin și să se poată oricând întoarce. Și aripi ca să poată zbura. Asta se spune că ar trebui să le ofere copiilor părinții din ziua de azi. Greu de spus câți dintre ei pot face cu adevărat așa ceva. Să nu uităm că mulți dintre tinerii părinți de azi au fost copiii crescuți de un singur părinte ori de bunici, lăsați în grijă la un unchi sau la vreo mătușă. Și și-au văzut și auzit tatăl, mama sau chiar pe ambii părinți prin apeluri video. I-au îmbrățișat din An în Paști. Copilăria și adolescența lor au fost așteptare și cadouri scumpe menite să compenseze absența unor părinți plecați să câștige o pâine prin străini.
Care străini?, veți spune! Trăim deja într-o lume globală, în care poți să locuiești în Germania și să lucrezi în Franța ori invers. La fel de bine, să stai în România și să muncești în Ungaria. Ori, online, să-ți faci treaba din vârf de munte sau din fundul grădinii în oricare colț al lumii. Granițele și-au cam pierdut însemnătatea. Prin urmare, rădăcinile și aripile ar cam deveni facultative...
Apropo de „rădăcini”, surâd amar amintindu-mi dezlegarea misterului numărului „38” cu care ne-au pus pe jar social-democrații. Mă așteptam la o finanțare spectaculoasă pentru vreun obiectiv vital Galațiului! La un termen real pentru punerea în operă a unui proiect grandios precum fabrica de baterii. Și m-am ales cu un număr sec al unor candidați care „nu sunt din Galați”. Ca și când în asta ar consta „esența” parlamentarului de Galați.
În locul politicienilor preocupați de originile unor candidați cu șanse mici sau aproape nule de a reprezenta Galațiul în Camera Deputaților și Senat mi-aș face griji pentru viitorul cetățenilor care (mai) rămân să voteze în Galați. Pentru Galați. Un Galați căruia nu i se mai prind rădăcinile între atâtea betoane. Și în care aripilor care își iau zborul nu le pasă de aeroportul la care se tot cos hârtii de prin 2019 încoace... Rădăcini și aripi, dar nu în Galați!
