Odată cu reformele care s-au "abătut" asupra învățământului românesc, de la transformarea anului școlar clasic, cu trimestre, într-unul cu semestre și apoi cu module, de la desființarea tezelor și până digitalizarea tablelor clasice, pe care se scria cu creta și care se ștergeau cu buretele, tot învățământul s-a transformat într-un haos total.
Știu că despre aceste aspecte s-a tot discutat, fiecare cetățean în parte și-a spus părerea, avizată sau nu, însă nu pot să nu ating aici problemele acute cu care ne confruntăm noi, părinții cu copii la școală, într-o Românie care se vrea educată. Și o să fac referire în primul rând la dotarea majorității unităților de învățământ cu table inteligente. În primul rând acest lucru s-a făcut gratuit, prin fonduri guvernamentale obținute de școli. Însă haosul a început imediat ce acestea au fost montate în sălile de clasă. Așa cum era de așteptat, ele au devenit imediat obiecte de amuzament ale elevilor în pauze. Acestea oferă o serie de funcții avansate care permit profesorilor să conecteze cu ușurință laptopuri, tablete și smartphone-uri pentru a partaja conținut fără fir, făcând astfel mai dinamic și mai atrăgător procesul de învățământ. Însă, așa cum se poate bănui, ele au devenit, în scurt timp, jucării foarte scumpe pentru momentele când elevii nu sunt supravegheaţi. Degeaba dirigintele și profesorii au încercat prin toate mijloacele pe care le au la îndemână să îi determine pe elevi să nu le folosească în recreații, căci aceștia nu se pot abține să nu asculte muzică sau să nu se amuze folosindu-le.
S-ar spune că este un lucru benefic pentru învățământ, pentru că nici elevii și nici profesorii nu se mai murdăresc și nici nu mai inhalează praful de cretă, accesul la informații se face foarte ușor, lecţiile predate cu ajutorul tablei inteligente pot fi stocate în memoria acesteia și refolosite cu ușurință la alte ore, etc. Dar, dacă cineva crede că prin introducerea acestora și investirea unor sume colosale de bani în achiziționarea și montarea lor (fie ei și din fonduri europene) s-au rezolvat toate deficiențele sistemului de învățământ românesc, se înșală amarnic.
În timp ce toate eforturile guvernanților s-au îndreptat către dotări care să ia ochii, progresele pentru scăderea abandonului școlar, de exemplu, implementarea unor programe care să vină în sprijinul copiilor din familii defavorizate se mișcă în pas de melc. România se află încă pe locuri fruntașe în lume în ceea ce privește rata abandonului școlar, a monitorizării elevilor din familii vulnerabile și așa mai departe. Aceste probleme acute ne fac să ne simțim precum gospodina care mătură camera la suprafață, aruncând gunoiul sub preș. Sperăm că odată rezolvată problema tablelor smart, a digitalizării sistemului de notare și a introducerii cataloagelor electronice și a corectării digitalizate, se vor găsi resurse atât financiare, cât și umane pentru a identifica și diminua adevăratele carențe ale învățământului românesc.
