Umplerea arterelor recent reabilitate cu indicatoare care interzic accesul mașinilor cu excepția celor aparținând riveranilor ne poate duce cu gândul la două ipoteze: fie vreun antreprenor a umplut stocul primăriei cu panouri care trebuie și ele folosite, fie este parte a unei strategii de a-i strânge cu ușa pe ”căutătorii” vreunui loc de parcare pentru care nu trebuie să plătească ori unde să nu-și pună, în vreun fel, în pericol, autoturismul din dotare.
Restricționarea, mai precis interzicerea accesului pe străduțe din zonele rezidențiale nu ar fi chiar un lucru rău, având în vedere numărul mare de mașini și locurile puține care trebuie să satisfacă o cerere în continuă creștere. Ar fi de bun augur ca parcările rezidențiale și zona de trafic aferentă să fie destinate celor care locuiesc în zonă, cu predilecție, nu să reprezinte alternative gratuite, de multe ori la limita abuzului, mai ales că în oraș s-a implementat sistemul de parcări rezidențiale cu plată. Mai precis, pentru care posesorul de mașină plătește o sumă determinată ca să știe că acolo este locul lui. Sau unde accesul să nu îi fie blocat de vreun șofer care i-a folosit locul/gardul/poarta/aleea ca loc de parcare.
Ar fi, în consecință, de dorit ca respectarea indicatoarelor care ”interzic” accesul neriveranilor să fie și supravegheată în vreun fel și, la nevoie, sancționată. Ușor de zis, greu, dacă nu imposibil, de făcut. Realitatea dovedită este că în zonele cu trafic intens aceste semne sunt ignorate și în lipsa unor alternative și indicatoarele proaspăt plantate la fiecare colț de străduță vor cădea, curând, în desuetudine. Oamenii nu le vor respecta la infinit, dacă într-o relativă apropiere nu vor avea o alternativă, gratuită sau nu.
Interzicerea accesului în acest mod poate o fi fost concepută ca o forțare a utilizatorilor să acceseze parcările cu plată și, în baza unei corectitudini relativ prezumate, să-și achite biletul de o oră, două sau o zi.
Că asta nu se întâmplă, se vede clar din bilanțul administratorului parcărilor publice din oraș, care ar trebui să ceară justiției să forțeze plata a 400 de parcări neachitate în cinci luni. 400 de șoferi care au utilizat parcări, scăpați de amenințarea caracatiţei, care altfel i-ar fi împiedicat să-şi urnească mașina și i-ar fi forțat să bage mâna în buzunar.
Departe de a agreea ideea jupuirii șoferului de șapte piei printr-un sistem în care nu prea se vede repunerea banilor în circulație în folosul cetățeanului, remarc un lucru: în cursa nebună în care reformarea parcărilor se vrea a fi făcută printr-o ilogică strângere a șurubului, perdant e unul singur: șoferul sărac și cinstit, fără loc licitat și care se uită lung la semne în căutarea unei borduri la care să tragă, fără să-l deranjeze nimeni.
