Mandatul guvernului interimar se apropie de sfârşit, iar veştile bune dinspre Cotroceni, acolo unde au fost reluate ieri negocierile cu partidele politice, încă se lasă aşteptate.
Cine s-a aflat în preajma politicienilor sau măcar i-a urmărit îndeaproape, ştie că misiunea nu-i deloc uşoară. Nu îi plânge nimeni, însă, că tot domniile lor au mâncat toate resursele ţării până acum, fără să se gândească prea mult le ce punem pe masă după alegeri. Promisiuni de măriri de salarii şi pensii, unele onorate, altele, încă nu - vezi personalul din învăţământ, care, după ce a obţinut drepturi prin proteste de lungă durată, se pregăteşte acum să iasă din nou în stradă, pentru aceleaşi măriri promise şi neacordate. Salarii ale diverşilor bugetari - dar nu musai şoriceii de prin birouri, ci directorii, evident, ajung la sume astronomice, pe care un om de rând nu visează să le câştige nici în câţiva ani - cheltuieli cu chirii în Bucureşti pentru oameni care au nu una, ci mai multe locuinţe în proprietate tot în Bucureşti. Lista cheltuielilor fără cap şi fără responsabilitate poate merge înainte cu uşurinţă.
Între timp, agenţilor economici nu li se decontează concediile medicale ale angajaţilor, casele de asigurări de sănătate fiind în urmă cu câte două, trei luni la plată. Să mai spunem cam cât aştepţi să vezi vreun ban înapoi de la stat, dacă ţi s-a luat prea mult la taxe? Vă spun eu, uneori, până la Sfântu' Aşteaptă. Îmi amintesc o istorie de prin anii 2000, când încă se mai acordau deduceri rezonabile la sumele reprezentând drepturi de autor. Am primit, la un moment dat, înştiinţare de la ANAF că aveau să-mi dea 80 de lei (în echivalentul actual), bani care nu erau nici mulţi, dar nici puţini, considerând nivelul veniturilor. Am fost la faţa locului, m-am convins că într-adevăr aveam de primit suma respectivă şi mi s-a spus să stau liniştită, că voi fi sunată când intră banii în trezorerie, să mă duc să-i iau. Ei bine, cum n-aţi primit dvs. vreo înştiinţare, aşa nu am primit nici eu. Pur şi simplu, datoria statului către mine s-a pierdut în neant. Dar ia să fi fost situaţia inversă, ce ziceţi, punem pariu cât de repede îmi puneau domnii poprire pe conturi?
În acest context, când tu, ca stat, ai de recuperat TVA de ţi se învârte capul, adică, în termeni nominali, ai pierdut neîncasând această taxă 8,47 miliarde de euro, românii ar trebui să aştepte liniştiţi instituirea unor noi taxe care să reducă deficitul bugetar? Este clar că, şi pentru formarea unui nou guvern, şi pentru găsirea de soluţii economice, este nevoie în primul rând de voinţa politică. Or, la asta, suntem în deficit mai dihai decât bugetul.
