S-a dus și luna de miere și a venit ziua ”Z”, aceea în care trebuie să facem ce am susținut că suntem dispuși, pentru mai bine. Ca să ieșim din mocirlă, să scăpăm de greu, de sărăcie, corupție, clientelism, nepotism sau ce ne-o mai fi dăunând la democrație. Și o cam arătăm, scoțând ghearele și colții ca să apărăm ceea ce vedem în pericol de a ne fi luat. Suntem experți, de la Burebista încoace, în a schimba macazul în fața intențiilor ”nepopulare”.
Probabil că prea puțini conștientizăm ce înseamnă falimentul de țară. Poate prea puțin, spre deloc sau nu foarte clar ni s-a explicat unde vom ajunge tot zgâriind cu unghiile fundul unui sac pe care n-am crezut ca îl vom atinge. Ba, mai mult, l-am crezut cu atât mai îndepărtat cu fiecare ”beneficiu”.
Măriri de pensii, de salarii pe la bugetari, inventarea de agenții, companii și sinecuri, acordări de sporuri nemaiauzite, născocirea și înmulțirea burselor și ajutoarelor. Pentru niciuna dintre acestea, când s-a întâmplat, nu a ieșit nimeni în stradă, să protesteze, să refuze, să să pună, ”e prea mult”, ”nu merităm”, ”să nu ni se dea”. Că o fi mormăit unul sau altul pe la colțuri, că de unde, cum, și ce fel, că e monedă electorală sau de altă natură la mijloc, au fost chestiuni efemere.
Lumea s-a obișnuit repede cu beneficiile. Iată că am ajuns și la o scadență mai acerbă decât efectele pe termen lung, pe care ”beneficiile” finanțate de stat le-au avut asupra performanțelor individuale și evoluției societății. Nici calitatea educației nu a crescut - a se vedea rezultatele copiilor pe la evaluările naționale sau Bacalaureat, nici eficiența universităților, multe fabrici de diplome fără a garanta specialiști care să aibă unde munci confirm pregătirii, în mult cazuri finanțată la dublu, și prin buget și prin burse. Nici sistemul bugetăresc, cu funcționari miluiți cu sporuri, nu dă pe afară de calitate și competență.
Sub spectrul tăierilor, categoriile vizate se canibalizează, aruncând unii asupra altora anatema reformării.
La război, (a se citi sacrificiu), nimeni nu e dispus să dea ceva de la el. Pe principiul că dacă s-a dat înseamnă că merităm, iar corectarea, oricum ar veni ea, ar fi o nedreptate socială, riscăm să ne îndepărtăm și mai tare de la ceea ce în urmă cu câteva luni susțineam că vrem să devenim.
Reformă fără schimbare nu se poate, iar schimbarea privește, inevitabil, și categorii ”sensibile”. Studenții și unii rectori implicați politic invocă pericolul la care sunt expuse generațiile din care se vor naște viitorii lideri.
Adevărații viitori lideri, dragilor, vor înțelege că și atunci când dai, și când primești, o faci cu aceeași măsură. Sau altfel spus, tratezi cu același discernământ și fătatul vacii, și moartea vițelului.
