Capacitatea de apărare a României nu a fost ciuntită odată cu eliminarea stagiului militar obligatoriu, ci mult mai amplu și mai de demult. A început odată cu demonetizarea, încetul cu încetul, a meseriilor din zona de siguranță publică. Standardele au scăzut tot mai mult, predictibilitatea zilei de mâine a devenit tot mai cețoasă, incertitudinile, dublate de unele facilități, grăbind subțierea structurilor până la cotele de avarie.
Cel puțin până când perspectiva unui conflict armat real să ne pândească și pe noi, rândurile rezerviștilor s-au tot îngroșat şi continuă să o facă. Mulți dintre acei ”foști” de 47-48-50 de ani mai au capacitatea să facă ceva, mai ales sub spectrul ”școlii vechi”. La a doua tinerețe și în plină maturitate profesională, îi pot coordona și învăța pe alții. Întrebarea e: pe cine?
Oficialii din Apărare spun că Armata trebuie să fie profesionistă și mai ales tânără. Acest tineret care s-a născut între Revoluția din '89 și intrarea României în UE și care acum se presupune că ar trebui să fie nu doar apt, dar și convins că a pune mâna pe armă, la nevoie, nu este doar o opțiune, ci o obligație civică.
În momentul de față, nu avem o lege care să oblige populația civilă să răspundă la ordin. Femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân, niciun român care nu a fost la un moment dat sub incidența unui jurământ militar nu poate fi obligat să slujească.
Oricât de desuet ar părea, țări unde civilizația se traduce prin alți termeni decât valoarea mașinii și a vacanțelor, au înțeles că a pregăti populația pentru apărare nu e o formă de decădere sau de încălcare a drepturilor și libertăților.
La noi, încă se mai scaldă soluții în ape călduțe, între diverse forme de voluntariat, puțin și plătit, că poate-poate din trei, unul rămâne. Într-o țară care oficial numără 18 milioane de oameni, sunt 4.700 de voluntari, iar numărul total al soldaților Armatei Române nu depășește cu mult 90.000. Asta înseamnă că, teoretic, un luptător apără circa 200 de oameni.
Polonia, cu 38 de milioane de locuitori, are o armată de 120.000 de oameni, ceea ce înseamnă că pentru soldatul polonez povara se traduce în 300 de vieți pe statul responsabilității. De ce trebuie să ținem cont este însă că, numai în ultimul an, aproape 14.000 de polonezi au îngroșat forțele armate. Asta spune multe despre managementul politicilor care țin de siguranța statului și de identitatea națională. Și nu în ultimul rând, despre conștiința unui popor care nu a fost nici el întotdeauna din cale afară de fericit.
