„Extremele vremii, nu alte vremurilor!”, veţi fi tentaţi, poate, să mă corectaţi. Chiar dacă informările, atenţionările moderate, avertizările severe sau de-a dreptul periculoase se ţin lanţ la meteo, mie mi se pare că nu vremea în sine îşi face de cap. Mai degrabă vremurile pe care le trăim sunt cele care ne (a)duc în pragul extremelor.
Pe vremea copilăriei mele, toamna, în octombrie, ploua des şi mult, şuiera vântul de te făcea titirez cu umbrelă cu tot… ba ne mai trimitea Doamne-Doamne şi câte o ninsoare peste noapte. La câmpie, nu la munte! Şi fără avertisment de vreme rea. Să vezi surpriză pe noi toţi! Ploua şi atunci îndelung cu bulbuci, turna mocăneşte, torenţi de apă cădeau din cer… dar poate nu eram noi aşa de sensibili, de nevolnici ori de nepregătiţi ca acum. Cine ştie?! Ca să fie clar, nu neg încălzirea globală şi efectele ei pe termen lung, ducând fenomenele meteo la extrem, dar poate că, ani în urmă, eram noi mai bine pregătiţi. Mai căliţi, mai organizaţi…
Mă gândeam, deunăzi, cum s-ar reflecta codurile meteorologice în viaţa de zi cu zi. Cod galben de preţuri în magazine şi pieţe? Cod portocaliu de cheltuieli la întreţinere? Cod roşu de facturi la gaze şi electricitate? Alertă imediată de vânt în portofel? Cod de nevoi şi de foame în frigider? Alertă de (supra)vieţuire de pe-o zi pe alta?
Ori, cum am putea transpune aceleaşi avertizări meteo în viaţa noastră politico-edilitară. Cod galben de lucrări începute şi întârziate? Cod portocaliu de şantiere abandonate? Cod roşu de lucrări prost făcute şi de intervenţii de mântuială? Cod bălţat de cârpeală pe bani publici? Cod galben de copaci uscaţi sau neîngrijiţi care stau să cadă? Cod portocaliu de canalizări subdimensionate sau înfundate cu toate mizeriile posibile. Cod mocirlos de bălţi şi noroi?
Să mai spun? Viitură de promisiuni neonorate? Potop de vorbe goale? Alertă imediată de minciuni sfruntate şi de felicitări gratuite? Pericol prelungit de închidere şi dezastru la Combinat? Na, că deja m-am enervat!
Nu spun că n-am fi şi noi destul de păguboşi din fire. Trăitori într-un oraş - vorba unui scriitor gălăţean - cu picioare grele de lut. Care ţine periodic să ne amintească faptul că avem sub picioare un sol sensibil la înmuiere. Şi că-i de-ajuns să dea cu ploaie o zi întreagă ca să ni se surpe, taseze, scufunde, crape carosabilul, trotuarul, pământul în genere. Şi de restul, să ne simţim într-un oraş lacustru.
În final, nu-mi doresc decât să ieşim cu bine din avertizările meteo. Să se ducă şi Barbara în treaba ei şi să ne lase cu ale noastre. Că avem deja coduri extreme: de nepăsare, de neputinţă, de mult tupeu şi de lucrări de mântuială!
