Mi-ar fi plăcut să scriu aceste rânduri gândindu-mă la ceva frumos menit să ne coloreze zilele și să ne dea un vibe bun.
Din păcate, nu pot să nu îmi exprim revolta şi îngrijorarea față de ceea ce s-a întâmplat zilele trecute într-o comună din județul Brăila. O joacă cu kendama și o criză de nervi au fost ingredientele care au dus la producerea unei tragedii în care un copil de 10 ani a fost aproape să-şi piardă viaţa. A fost înjunghiat de un prieten și coleg de clasă de 24 de ori, rănile fiind suficient de grave încât să fie nevoie de intervenții chirurgicale de urgență la Spitalul pentru Copii din Galați.
Dincolo de recunoștința față de profesionalismul medicilor pediatri, chirurgi, anesteziști și a întregii echipe care a făcut posibilă salvarea acestei vieţi abia înmugurite, rămâne un mare semn de întrebare. Cum poate un copil de doar 10 ani să manifeste atâta ură și răutate și să lovească un prieten de aceeași vârstă cu el cu o brutalitate greu de descris în cuvinte? 24 de lovituri de cuțit în zona inimii și a gâtului, o cărămidă pe care a folosit-o să o arunce în capul victimei căzute la pământ după ploaia de lovituri de cuțit și, în final, un morman de zăpadă care a acoperit trupul rănit al victimei.
Despre faptul că legea penală românească nu pedepsește aceste fapte, minorii sub 14 ani fiind exonerați de răspundere în fața legii, nu discutăm. Evident, situaţiile sunt diferite, iar preocuparea societăţii ar trebui să fie recuperarea copiilor aflaţi în aceste situaţii limită.
Însă ar trebui discutat despre izvorul furiei manifestate de copii de la vârste atât de fragede, despre ce poate alimenta ura pe care un copil de doar 10 ani poate să o resimtă și despre tulburările de personalitate ale minorilor din zilele noastre. Evident, altul ar trebui să fie comportamentul unui copil de 10 ani, alte preocupările, dar, din păcate, trăim într-o lume în care copilăria și jocurile s-au transformat. Fără îndoială că, în zilele noastre, lectura unei cărți a fost înlocuită cu navigarea pe internet și cu modelele preluate din online. Copilul este validat sau nu în cercurile sale de prieteni în funcție de performanțele pe care le obține la jocurile pe care stă ore în șir și unde, cu cât ești mai violent și "omori" mai mulți oameni sau îi umpli de sânge, cu atât ești mai recompensat. Iar mulţi dintre jucători, prea necopţi şi insuficient formaţi emoţional, nu fac distincţie între lumea virtuală şi cea reală. Un alt factor important este implicarea familiei în viaţa de zi cu zi a copilului, cât de mult timp petrec efectiv părinţii sau tutorii cu acesta, cât şi cum comunică.
Din punctul meu de vedere, după cazul dramatic din județul Brăila, ar trebui să ne întrebăm cu toţii, părinţi, educatori, consilieri, psihologi, ce trebuie făcut pentru ca asemenea drame să nu devină, din excepţii, normă. Fiindcă nu este suficient doar să aduci pe lume un copil, implicarea în creșterea și educarea lui spre a-l creşte OM fiind prioritare.
