Nici bine nu s-au stins ecourile inimioarelor de pluș de Ziua Îndrăgostiților, că bărbații se trezesc aruncați direct în „maratonul de martie”. Abia au apucat să-și tragă sufletul, că agenda se umple iar: flori, șnururi alb-roșii și acea presiune socială invizibilă de a bifa atenții pentru toate femeile din viața lor. Iar noi, „pupezele”, cum ne place uneori să glumim, așteptăm. Așteptăm un semn, o floare, un gest. Dar dacă ne oprim o secundă din iureșul mersului printre tarabe, am putea observa că am căzut cu toții într-o capcană strălucitoare, întinsă cu grijă de marketingul modern.
Problema nu este floarea. Nici gestul. Problema este că am uitat ce sărbătorim. Ziua de 8 Martie nu a apărut să crească vânzările la parfumuri. A început cu femei care ieșeau în stradă cerând lucruri simple: program de lucru mai scurt, salarii corecte, dreptul la vot. În New York, mii de femei au protestat purtând „oalele goale” ca simbol al lipsurilor. În Rusia, muncitoarele din fabrici au declanșat o mișcare care a schimbat istoria. Nu era despre cadouri. Era despre drepturi.
Abia în 1975, Organizația Națiunilor Unite a recunoscut oficial 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii. O zi care vorbește despre curaj, despre luptă și despre drum lung parcurs. Este trist cum, de la dorința arzătoare a femeilor de a fi tratate ca egali ai bărbaților, am ajuns la cumpărături impulsive și „cadouri de bifat”. Am transformat o tradiție și o luptă istorică într-un festival al consumerismului de duzină. Ne înghesuim la tarabe, negociem buchete de lalele și cumpărăm mărțișoare care, deși par atractive la prima vedere, nu valorează, de fapt, mare lucru.
Sunt obiecte efemere, de multe ori din plastic, menite să ajungă direct în coșul de gunoi până la sfârșitul lunii. Cei mai „precauți” financiar le vor păstra într-o cutie, pentru a le dărui anul viitor exact persoanei de la care le-au primit. Un circuit închis al obiectelor inutile, care nu mai transmit nicio emoție reală, ci doar obligația de a nu uita.
Nu e nimic greșit în a primi o floare. Dar ar fi păcat ca totul să se reducă la atât. Respectul pentru femei nu ar trebui să fie sezonier. Nu ține doar între 1 și 8 Martie. Să încercăm anul acesta să facem lucrurile puțin diferit. Să păstrăm gesturile, dar să nu uităm sensul. Să spunem „mulțumesc” mai des și să ne amintim că libertatea și demnitatea nu se împachetează în celofan.
